Prognoza meteo. Iarna lovește din plin România. Ce fenomene sunt anunțate în weekend , 18 februarie 2022 Vineri, meteorologii anunţă că valorile termice, mai ales cele din cursul nopţii, vor fi uşor mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când pe arii restrânse, trecător vor fi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare la munte, mixte în nord şi centru şi ploi în rest, cu probabilitate mai mare în sud-est. Vântul va continua să aibă intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, unde va sufla cu peste 100 km/h, viscolind puternic ninsoarea şi spulberând zăpada, iar pe parcursul zilei şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45-55 km/h şi pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în nord-est şi centru, de peste 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 3- 15 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 7- 6 grade Celsius. În Bucureşti, conform ANM, valorile termice, cu precădere cele din cursul nopţii, vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va avea înnorări în primele ore ale intervalului, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe parcursul zilei, cu viteze la rafală de 50-55 km/h. Temperatura maximă va fi de 11-12 grade Celsius, iar cea minimă de minus 3-0 grade. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în nord-vest, centru şi nord, iar noaptea şi în restul teritoriului. Doar cu totul izolat şi trecător, la munte va ninge, iar în rest va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în prima parte a intervalului, la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, iar la viteze mult mai mici local şi în est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 5-16 grade Celsius, iar cele minime între minus 2-6 grade Celsius. În Capitală, temperaturile cresc, astfel că maximele vor fi de 15-16 grade Celsius, iar cele minime de 2-3 grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a intervalului, iar vântul va sufla slab şi moderat. Duminică, vremea se va răci în majoritatea regiunilor, mai accentuat în cele sudice, totuşi valorile termice se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei. Înnorările vor fi mai persistente şi pe alocuri va ploua slab -ziua în jumătatea de sud a ţării, iar noaptea în nord-vest, iar în zonele montane aferente, la altitudini mari, vor fi mai ales ninsori; în restul teritoriului şi al intervalului cerul va fi parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 -12 grade Celsius, iar cele minime între minus 6-4 grade Celsius. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. Conform ANM, şi în Bucureşti, vremea se va răci accentuat, totuşi valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi înnorat pe parcursul zilei când trecător va ploua slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8-10 grade Celsius, iar cea minimă de 0-2 grade Celsius. Comunicate noi Stiri
Cum scapi de demență la bătrânețe: S-au descoperit șapte obiceiuri sănătoase după un studiu de 30 de ani VIDEO 27 mai 2022 Oameni de știință de la Universitățile Mississippi și Texas din Statele Unite au făcut o descoperire importanttă pentru sănătatea oamenilor care ajung la bătrânețe, după un studiu întins pe 30 de ani. Experții au găsit că șapte obiceiuri sănătoase și factori ai stilului de viață au un rol major în… Read More
Cutremur în România pe 1 Mai. Unde s-a produs seismul și cât de mare a fost intensitatea 1 mai 2025 Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, s-a produs, joi, 1 mai, la ora 12:43:01 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Read More
Emmanuel Macron denunță în Vanuatu „noile imperialisme” din Oceania, amintind de cele vechi 27 iulie 2023 Emmanuel Macron a denunţat joi, în Vanuatu, „noile imperialisme” din Oceania, în timpul primei vizite a unui preşedinte francez într-o ţară independentă din Pacific, care intră în conflict cu cele ale miniştrilor americani, într-o ilustrare perfectă a eforturilor tot mai mari de contracarare a influenţei chineze, relatează AFP și Agerpres. Read More