Protecţia Consumatorilor, controale de amploare. Un restaurant a fost închis şi altul amendat, din cauza neregulilor grave – FOTO , 31 octombrie 2022 „În data de 17 octombrie, în cadrul regional de control, CJPC Vrancea a efectuat o serie de verificări la două restaurante din municipiul Focşani, în legătură cu modul în care sunt respectate prevederile legale specifice activităţii de alimentaţie publică. În urma controlului, au fost constatate mai multe abateri pentru care operatorii economici au fost sancţionaţi contravenţional, fiind aplicate patru amenzi în valoare totală de 60.000 lei şi trei avertismente. De asemenea, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare /utilizare în cadrul serviciului a produselor alimentare neconforme şi au fost propuse măsuri referitoare la încetarea practicilor comerciale incorecte, dar şi cea de închidere temporară a unităţii pe o durată de cel mult şase luni pentru unul dintre restaurante”, se arată într-un comunicat al CJPC Vrancea. Potrivit Protecţiei Consumatorilor, printre neregulile constatate s-a numărat utilizarea unor practici comerciale incorecte, respectiv pregătirea unor preparate şi semipreparate culinare care ulterior erau răcite şi păstrate la frigider şi chiar congelator, urmând să fie servite chiar şi după câteva zile drept mâncăruri preparate proaspete, consumatorii fiind induşi în eroare asupra datei şi modului de fabricare/preparare, contrar aşteptărilor rezonabile ale consumatorilor de a consuma un preparat culinar pregătit pe loc, atunci când aleg să mănânce la restaurant, nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatele culinare pe masa caldă, la minimum 60°C, până la servire sau schimbarea stării termice a alimentelor. „În mai multe rânduri am atras atenţia operatorilor din alimentaţia publică referitor la modul în care respectă drepturile consumatorilor şi, implicit, legea, acest domeniu fiind unul deosebit de important. Nu putem tolera ignorarea reglementărilor în vigoare sau chiar derapajele de la lege, viaţa şi sănătatea consumatorilor fiind mai presus de orice interes material al comercianţilor”, a declarat comisarul şef adjunct al CJPC Vrancea, Dumitru Dilă. De asemenea, inspectorii Protecţiei Consumatorilor au descoperit existenţa în blocul alimentar a unor produse alimentare pentru care nu se poate face dovada încadrării în data limită de consum, având înscrise doar datele de procesare, identificarea în spaţiile de depozitare şi preparare a unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită, folosirea unor spaţii frigorifice deteriorate şi neigienizate, cu grătarele ruginite şi vopsea exfoliată, chedere murdare, utilizarea unor cuptoare, grill, tăvi, ustensile şi suprafeţe neigienizate în zona gastro, cu urme de resturi de mâncare, grăsimi şi mizerie, pete de rugină, existenţa pavimentului degradat, a pereţilor şi tavanului exfoliate, cu bucăţi de tencuială căzute în blocul alimentar, depozitarea direct pe paviment a alimentelor, precum şi neevidenţierea în listele meniu a ingredientelor cu potenţial alergen conţinute, conform prevederilor legale. Comunicate noi Stiri
Incendiu puternic în Capitală, lângă Maternitatea Giulești – La subsolul clădirii sunt depozitate materiale inflamabile 3 octombrie 2023 Clădirea are forma dreptunghiulara si se acționează de pe cele 4 laturi cu 10 autospeciale de stingere, la care se adaugă 8 autospeciale care realizează alimentarea cu apa din afara obiectivului. În interior se găsesc materiale combustibile: mase plastice, hârtie, textile. Suprafata subsolului este de aproximativ 3000 mp. Nu sunt… Read More
Armata rusă a început o contraofensivă majoră în Kursk. Cum sunt alungate trupele ucrainene VIDEO 11 septembrie 2024 Forţele ruse au început o contraofensivă semnificativă împotriva trupelor ucrainene care au pătruns în vestul Rusiei luna trecută şi au recuperat deja unele teritorii ocupate în Kursk, au declarat bloggeri militari pro-Moscova, relatează Reuters. Read More
FOTO Imaginile pe care propaganda voia să le ascundă de Putin. Cum a fost posibil așa ceav 27 martie 2022 Nava de desant din clasa Alligator a fost scufundată în portul Berdiansk. Uriașa structură militară conținea arme și provizii ce urmau a fi debarcate și expediate forțele care luptă în Mariupol. Imaginine au fost furnizate de compania hitech Maxar, specializată în infastructură tehnologică pentru spațiul cosmic. „Imagini noi din satelit de astăzi, 25… Read More