Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Protest în fața Palatului Parlamentului. Sindicaliștii din Educație ies în stradă

, 14 decembrie 2022

Una dintre nemulţumirile sindicaliştilor este alocarea bugetară pentru sectorul educaţiei, de doar 3,2% din PIB, faţă de 6% cât prevede legea.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă organizarea unui protest în faţa Palatului Parlamentului (intrarea de la Izvor) miercuri, în intervalul 12.00 – 13.00.

”La acţiunea de protest vor participa aproximativ 600 de persoane, membri de sindicat, reprezentând personalul nedidactic din unităţile de învăţământ din Bucureşti şi din ţară. Această acţiune de protest face parte din seria protestelor care au fost demarate în întreaga ţară şi care vor continua şi în zilele următoare”, au transmis sindicaliştii.

Principalele nemulţumiri ale personalului nedidactic sunt:

– neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii nr.153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1700-2200 lei; 

– neacordarea sporului pentru condiţii de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii similare;

– neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru;

– inexistenţa normativelor de personal;

– nedecontarea navetei;

– neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare;

– neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior 

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Accident feroviar în Maramureș. Două persoane au decedat VIDEO

24 octombrie 2024

Un autoturism a fost lovit de tren în apropierea localităţii Săsar, cei doi ocupanţi ai maşinii fiind găsiţi în stop cardio-respirator de către echipajele de intervenţie sosite la faţa locului, a informat, joi, 24 octombrie, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.

Read More

Alertă meteo: cod galben de fenomene periculoase. HARTA cu cele mai afectate zone

31 octombrie 2023

Valabil de la : 31-10-2023 ora 6:15 până la : 31-10-2023 ora 10:00 In zona : Județul Alba: Alba Iulia, Aiud, Blaj, Teiuș, Galda de Jos, Mihalț, Sântimbru, Ciugud, Crăciunelu de Jos, Rădești;Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani;Județul Braşov: Făgăraș, Mândra, Voila, Șercaia, Viștea, Beclean;Zona depresionară a județului Harghita…

Read More

Salvați Copiii cere interzicerea oricărei forme de publicitate la jocurile de noroc, inclusiv online

14 februarie 2024

Organizația Salvați Copiii solicită Parlamentului României interzicerea oricărei forme de publicitate la jocurile de noroc, inclusiv online, dar și amplasarea sălilor de jocuri de noroc la o distanță de cel puțin 300 de metri de unitățile de învățământ sau alte spații destinate copiilor și tinerilor, pentru protecția copiilor și tinerilor…

Read More
Echipamente Sportive Artimex
Echipamente Sportive Artimex

Categorii știri

  • Administratie publica (1.461)
  • Afaceri / Comert (2.148)
  • Arhitectura / Design (174)
  • Arta / Divertisment (350)
  • Auto / Moto (1.861)
  • Banci / Asigurari (14.085)
  • Comunicate noi (137.847)
  • Comunicate top (34)
  • Educatie / Cultura (391)
  • Finante / Contabilitate (6.300)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (391)
  • Institutii publice (3.904)
  • Internet (314)
  • IT / Comunicatii (245)
  • Logistica / Transport (1.812)
  • Magazine online (111)
  • Media / Publicitate (344)
  • Monden / Lifestyle (2.530)
  • Politica (7.054)
  • Resurse umane (218)
  • Sanatate (455)
  • Sport (530)
  • Stiinta / Cercetare (767)
  • Stiri (136.483)
  • Turism (88)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Digital wallet
  • Horoscop zilnic
  • Implant dentar Bucuresti
  • Retete de slabire
  • Stiri pe surse
  • Taxi Heathrow

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2025 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ | WordPress Theme by SuperbThemes