Proxeneţi şi traficanţi de persoane, arestaţi sau puşi sub control judiciar într-un caz de racolare a unor fete prin metoda „loverboy”. Victimele ar fi fost puse să se prostitueze în Danemarca Webpress, 13 ianuarie 2025 „Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au documentat activitatea infracţională a 7 persoane (o femeie şi şase bărbaţi), cu vârste cuprinse între 25 şi 43 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism”, informează Poliţia Română.Potrivit sursei citate, din probatoriul administrat, a reieşit că, în perioada iunie – septembrie 2023, o femeie şi trei bărbaţi ar fi iniţiat şi ar fi constituit un grup infracţional organizat, structurat, bazat pe interese comune, la care ar fi aderat şi alte persoane şi care ar fi acţionat în mod coordonat până în luna ianuarie 2025, în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor victime.„Persoanele vătămate ar fi fost racolate prin inducere în eroare cu simularea unei relaţii de iubire (metoda loverboy), în scopul determinării la practicarea prostituţiei în folosul material al grupării de criminalitate organizată. Victimele ar fi fost transportate şi cazate în oraşe din Danemarca, membrii grupului ar fi realizat exploatarea sexuală faţă de unele victime, respectiv ar fi facilitat desfăşurarea benevolă a activităţii de prostituţie de către celelalte persoane vătămate identificate, prin asigurarea transportului, închirierea apartamentelor destinate adăpostirii lor, crearea şi administrarea anunţurilor online pentru atragerea clienţilor, precum şi negocierea serviciilor sexuale cu aceştia”, precizează Poliţia română.Aceeaşi sursă menţionează că sumele de bani obţinute de persoanele vătămate ar fi fost însuşite, în cea mai mare parte, de către persoanele bănuite de comiterea faptelor. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă.Potrivit aceleuaşi surse, în zilele de 10 şi 11 ianuarie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a patru persoane şi măsura controlului judiciar faţă de trei persoane.În ziua de 11 ianuarie 2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestarea preventivă a persoanelor reţinute, pentru 30 de zile.Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Comunicate noi Stiri
GSP: Ce salariu are Leonard Doroftei în Canada. „Lucrez de luni până luni, fără pauză” 29 ianuarie 2024 GSP l-a vizitat pe Leonard Doroftei la Montreal, unde fostul campion mondial și-a deschis la jumătatea lunii decembrie o sală de box, într-o hală industrială. Plecat din țară în 2019, „Leonard Dorin” – numele de scenă din boxul profesionist – nu se regăsește la Montreal și vrea să revină în… Read More
Cum au ajuns 1.000 de refugiați ucraineni din Germania să fie somați să-și părăsească locuințele primite după ce au fugit de război 30 mai 2024 Aproximativ 1,16 milioane de refugiați care au fugit de războiul din Ucraina au fost înregistrați în Germania până la jumătatea lui aprilie 2024. Acum 1000 de refugiați ucraineni din landul Saxonia au fost informați că vor fi scoși din locuințele sociale, pentru că sunt beneficiari ai alocației cetățenești, cu acces… Read More
Cât ficat conțin de fapt conservele de pate. Concluzii dramatice după analiza a 40 de produse 28 ianuarie 2022 În urma analizei a 40 de produse de la 14 producători și distribuitori de produse de tip „pate de porc” care se regăsesc pe piaţa din România, Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor – InfoCons a anunțat că ficatul de porc se regăseşte într-o proporţie cuprinsă între 15 şi 47% din… Read More