Putin și Xi Jinping în declin: Occidentul în fața unei mari provocări venite din China și Rusia , 24 decembrie 2022 În ultima vreme liderii gemeni autocrați, Vladimir Putin și Xi Jinping, au făcut o serie de erori grave. Invazia Ucrainei de către Putin îi secătuiește trezoreria și credibilitatea internațională. La fel, războiul lui Xi contra pandemiei de COVID-19. În schimb, Occidentul este pus în fața unei mari provocări în fața Chinei și Rusiei, pentru a păstra steagul democrației sus în lumea civilizată și liberă. Comunicate noi Stiri
Putin își înarmează bancherii de top cu pistoale mitralieră. De ce a fost luată această măsură 18 iulie 2024 Managerii de operațiuni de la Banca Centrală a Rusiei ar putea purta în curând arme, chiar pistoale mitralieră, conform unui proiect de lege pregătit de Garda Națională, forța de securitate internă aflată în subordinea directă a lui Vladimir Putin, scrie presa rusă. Read More
PSD propune eliminarea declaraţiilor pe propria răspundere pentru cei cu mai multe locuri de consum de energie 20 decembrie 2022 Social-democraţii susţin că formularea din lege referitoare la acest subiect este neclară, iar aplicarea ei „ar introduce discriminări”. „PSD va propune în coaliţia de guvernare ca Executivul să dispună, în regim de urgenţă, eliminarea reglementării privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul de consum la… Read More
Netflix vine cu noutăți în luna iulie. Ce filme apar pe platforma de streaming 1 iulie 2023 Netflix propune în luna iulie: „The Witcher”: Sezonul 3 Volumul 2, un nou sezon în care Continentul se transformă într-un câmp de luptă al corupţiei politice, magiei neagre şi al trădării, cu Henry Cavill în rolul principal; „Bird Box Barcelona”, o extensie a universului care a captivat publicul în 2018,… Read More