Rapperul american Kanye West stârnește noi controverse. „Vestea excelentă” dată de Rusia , 30 iunie 2024 Rapperul american Kanye West, care a stârnit în mod repetat polemici în Statele Unite, se află la Moscova pentru o vizită privată, a anunţat duminică presa rusă, scrie Agerpres, citând AFP. Muzicienii occidentali au evitat în general Rusia de la începutul ofensivei din Ucraina, în februarie 2022, care a dus la o avalanşă de sancţiuni la adresa Moscovei şi la o criză gravă în relaţiile cu Occidentul. „Kanye West este la Moscova! Este o veste excelentă, el se află în centrul capitalei”, a anunţat producătoarea Iana Rudkovskaya, citată de agenţia de presă de stat TASS. Ksenia Sobciak, o fostă candidată la preşedinţia Rusiei, a postat pe Telegram o scurtă înregistrare video care, potrivit ei, îl arată pe rapperul american pe acoperişul celebrului centru comercial GOUM, privind spre Piaţa Roşie. Potrivit lui Sobciak, Kanye West s-ar afla la Moscova pentru a „sărbători cea de-a 40-a aniversare a prietenului său Gosha Rubchinskiy”, un designer rus la modă. Kanye West, care şi-a exprimat în trecut admiraţia pentru preşedintele rus, Vladimir Putin, a provocat controverse în ţara sa natală după ce, printre altele, l-a elogiat pe Adolf Hitler. Artistul, cunoscut de asemenea pentru brandul său Yeezy, a devenit un paria al show-business-ului după ce a făcut o serie de remarci antisemite, în 2022, notează AFP. Mai multe mărci, printre care Adidas, Gap şi Balenciaga, au rupt legăturile cu el. Comunicate noi Stiri
Israelul promite represalii împotriva rebelilor houthi care au atacat la Tel Aviv. „Vor plăti decisiv şi prin surprindere” 19 iulie 2024 Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării, a avertizat vineri, 19 iulie, că țara sa va riposta „într-un mod decisiv” la atacul cu dronă cu rază lungă de acţiune, lansată dinspre Yemen, care a lovit noaptea trecută o clădire din centrul oraşului Tel Aviv, omorând o persoană şi rănind alte opt,… Read More
Gazprom, scoasă din acționariatul singurei companii de rafinare din Serbia. O măsură luată sub presiunea Statelor Unite 10 ianuarie 2025 Grupul Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, urmează să primească un răgaz de 45 de zile pentru a ieşi din acţionariatul companiei petroliere sârbeşti Naftna Industrija Srbije, după cele mai recente sancţiuni… Read More
Kievul îndeamnă aliații „să se gândescă mai repede” și să înarmeze Ucraina 21 ianuarie 2023 Mihailo Podoliak, un important consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, le-a cerut sâmbătă aliaţilor Kievului „să gândească mai repede” referitor la intensificarea sprijinului lor militar, la o zi după ce aceştia nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa trimiterii unor tancuri de luptă dorite de Ucraina, transmite… Read More