Război în Ucraina, ziua 794: Stoltenberg dă asigurări că Ucraina încă mai poate învinge Rusia , 27 aprilie 2024 ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea (promisă). Dar nu este prea târziu ca Ucraina să învingă, pentru că o susţinere mai puternică este pe drum”, a dat asigurări joi seara secretarul general al NATO. ”Acum este responsabilitatea noastră să transformăm angajamentele (recente ale Occidentului) în livrări reale de armament şi muniţie şi să o facem rapid”, a apreciat el. Jens Stoltenberg a salutat votul Congresului Statelor Unite în favoarea unei asistenţe militare vaste, în valoare de 61 de miliarde de dolari, rodul unor luni de negocieri laborioase şi tensionate. El a salutat angajamente în aceeaşi direcţie ale altor ţări, ca Marea Britanie, Germania şi Olanda. În urma votului din Statele Unite asupra acestui ajutor vast, al cărui text a fost semnat de către Joe Biden miercuri, preşedintele american a anunţat că vrea ”să trimită armament şi material Ucrainei săptămâna aceasta”. Congresul a răspuns ”apelului istoriei” prin această lege care vizează ”să consolideze securitatea naţională şi să transmită un mesaj despre puterea leadershipului american”, declarar el, citat într-un comunicat al Casei Albe. Aceste fonduri sunt considerate esenţiale, deoarece armata ucraineană duce lipsă de oameni şi muniţie şi se află în dificultate împotriva forţelor ruse, care pregătesc o nouă ofensivă de mare amploare. Autorităţile ucrainene preconizează o degradare a situaţiei pe front la jumătatea lui mai. Comunicate noi Stiri
Ședință de Guvern | Se aprobă schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură 26 ianuarie 2023 Prin acest act normativ se vor asigura condițiile pentru acordarea și în acest an a ajutorului de stat fermierilor, prin reducerea accizei pentru motorina utilizată în agricultură. „Am alocat pentru anul 2023 suma de 500 milioane de lei de la bugetul de stat, în așa fel încât sprijinul de care beneficiază… Read More
Avertismentul unui medic despre Omicron după sărbători în România: „Putem vorbi deja de un nou val” 7 decembrie 2021 Întrebat despre Omicron după sărbători în România, Adrian Marinescu a precizat că putem deja să-l numim un nou val al pandemiei şi a confirmat că în a doua parte a lunii ianuarie spre 1 februarie după interacțiunile din timpul sărbătorilor ar trebui să crească numărul de infecții. „Cred că trebuie să privim un… Read More
Femeie dispărută de pe 29 aprilie, găsită moartă într-o zonă cu buruieni. Poliția a deschis o anchetă 6 mai 2025 O femeie care a fost dată dispărut din Turda, în 29 aprilie, a fost găsită decedată într-o zonă cu buruieni. Read More