Război lângă România. Voluntar în Vama Siret, mărturii cutremurătoare despre refugiații ucraineni , 1 martie 2022 „Peste Vama Siret, Suceava, se lasă o nouă dimineață friguroasă, în adieri scurte de vânt se resimt -7 grade Celsius… Așa cum mă așteptam, primele ore la frontieră au fost cele mai grele. Am văzut în multe momente lacrimi în ochi și la ceilalți colegi voluntari și pompieri, unii dintre ei care sunt aici deja de mai multe zile. Așa am înțeles că nu te poți obișnui cu tragedia care se întâmplă aici secundă de secundă. Absolut cutremurătoare sunt momentele când preiei mame cu copii în brațe care plâng speriați cu capul obosit lăsat pe umerii lor. În frigul tăios de afară, la ore adânci în noapte, după zile petrecute la coadă la frontiera ucraineană, plânsetul lor este cel mai cumplit lucru pe care-l poți auzi vreodată. Nu mi-l voi putea scoate din minte întreaga mea viața. Niciodată. Nu există pedeapsă suficient de dură pentru cei care produc această suferință, niciun animal de pe fața pământului nu este capabil să producă o astfel de durere unui copil din specia lui. A fost o noapte în care am distribuit multe scutece și produse de igienă. „Is this from the Romanian people?”, m-a întrebat o femeie la vreo 35 de ani în timp ce-i întindeam un pachet de scutece și unul de șervețele igienice pentru bebeluși, apoi a izbucnit în plâns. Mama ei sau soacra s-a apropiat de mine, avea și ea lacrimi în ochi și o tristețe pe care o vrea ascunsă. Nu-și permitea să nu fie puternică. Nu pot merge să dorm, deși frigul devine dureros. Cum să pot închide ochii când, la câteva sute de metri de mine, sunt copii care au petrecut încă o noapte într-un ger năprasnic sub cerul liber, într-o mulțime de oameni care așteaptă să plece, poate, pentru totdeauna din propria lor țară. Ieri-seară disperarea lor de a se salva din calea războiului și a morții s-a lăsat cu focuri de armă de avertizare din partea grănicerilor. Cum poți să-ți liniștești copilul într-un astfel de moment? Ce poți să-i spui, ca mamă, ca să-i oprești plânsul? Ce-i spui când întreabă unde este tatăl lui și când îl va putea strânge în brațe din nou?”, a povestit voluntarul pe pagina sa de Facebook. Comunicate noi Stiri
Istvan Kovacs, despre banii câștigați ca arbitru de rezervă la Campionatul Mondial: ”Când ajungi printre cei mai buni, meriți” 19 decembrie 2022 Campionatul Mondial s-a încheiat odată cu finala câştigată duminică de Argentina în faţa Franţei la lovituri de departajare. La turneul din Qatar, arbitrajul românesc a fost reprezentat de Istvan Kovacs, Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Kovacs a vorbit, pentru FRF, despre experienţa din Qatar. Read More
Boris Johnson cere noi sancțiuni pentru Rusia – Ce propune în legătură cu rezerva de aur 24 martie 2022 „Trebuie să facem mai mult. Trebuie să facem mai mult pe plan economic”, a declarat liderul de la Londra la postul de radio LBC înainte de participarea la summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice la Bruxelles, la o lună de la începutul invaziei ruse din Ucraina. „Putem face mai mult pentru… Read More
Bugetul Educaţiei va creşte cu 6 miliarde pentru majorarea salariilor cu 20% în 2024 – Anunțul sindicaliștilor 11 decembrie 2023 Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de alţi lideri de sindicat din Educaţie, la discuţii cu premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de linie pe tema salarizării din învăţământ. „În urma discuţiilor de astăzi s-a convenit ca bugetul Ministerului Educaţiei să crească în anul 2024 cu 6 miliarde de… Read More