Record de investigații deschise de Concurență anul trecut / Amenzi de peste 32,1 milioane de euro, în special pentru înțelegeri între companii 13 februarie 2024 Anul trecut au fost declanșate 24 de investigații privind posibile încălcări ale legii concurenței, cele mai multe din ultimii 12 ani, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 160 milioane de lei (32,1 milioane de euro), cele mai multe pentru înțelegeri între companii. Comunicate noi Stiri
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, mesaj ferm de sprijin al Ucrainei – Decizia de dublare a tranzitului cerealelor prin România 31 august 2023 Ministrul de externe, Luminița Odobescu, a asigurat joi Ucraina de sprijinul constant al României în în cadrul întâlnirii sale de joi, 31 august, cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba. În mesajul transmis, Luminița Odobescu a reiterat ”sprijinul constant” al României și decizia țării noastre de a ”dubla capacitatea de… Citeste toata stirea
Pilonul II de pensii, în creștere. Ce sume s-au încasat în fondurile de contribuții private 13 februarie 2024 Rata de contribuție pentru Pilonul II de pensii a fost majorată cu un punct procentual, trecând de la 3,75% la 4,75% începând cu 2024. Creșterea contribuției este preconizată să se acumuleze într-un volum mai mare de fonduri în conturile individuale, sume care vor fi disponibile pentru retragere numai la momentul… Citeste toata stirea
TU DECIZI. Dosar de candidat: Liderul reziștilor, răfuială pentru funcții cu colegii de partid 24 aprilie 2024 Cătălin Drulă este președintele USR și deschide lista de candidați pentru Parlamentul European din partea Alianței Dreapta Unită. A fost implicat în unele dintre cele mai mari și mai mediatizate scandaluri din presă. Este acuzat de liberali că în perioada în care era ministru în cabinetul Cîțu a semnat specificațiile… Citeste toata stirea