Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a depus o contestație la candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale din mai

Webpress, 7 martie 2025

Contestația se bazează pe argumente solide de natură constituțională și juridică, care evidențiază incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român.

 

Rectorul SNSPA solicită Biroului Electoral Central:• verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și,• respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.

 

Demersul se întemeiază pe faptul că BEC are obligația să analizeze candidaturile în raport de condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, precum și în raport de hotărârile Curții Constituționale (CCR) în materia alegerilor prezidențiale pronunțate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, întrucât aceste hotărâri reflectă un contencios electoral obiectiv și sunt general obligatorii (toate hotărârile luate în această materie precizează acest lucru în mod expres).

 

Hotărârile CCR sunt obligatorii atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor, iar conform jurisprudenței CCR, dispozitivul și considerentele sunt general obligatorii, ca expresie a art. 147 alin. (4) din Constituție. Această regulă stabilită pe cale jurisprudențială se aplică atât deciziilor CCR, cât și hotărârilor CCR, pentru că hotărârile, la fel ca deciziile sunt expresia aceluiași rol constituțional, anume rolul de a asigura supremația Constituției.

Fiind general obligatorii pentru viitor, considerentele hotărârilor CCR fac parte din fondul activ al ordinii juridice constituționale. Ca atare, sunt obligatorii pentru toate autoritățile/instituțiile statului, inclusiv pentru BEC, în realizarea competenței legale prevăzute de Legea nr. 370/2004.

„Am considerat necesar să recurg la acest demers deoarece obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate. Orice persoană care aspiră la funcția supremă în stat trebuie să dovedească, fără echivoc, respectul față de valorile democratice, ordinea constituțională și angajamentele internaționale ale României.

 

În calitate de profesor și rector al unei universități din România, mă simt dator față de români, dar mai ales față de tineri și generațiile viitoare, să iau atitudine împotriva oricărei încercări de a submina principiile fundamentale ale democrației și statului de drept. Viitorul acestei țări depinde de respectarea valorilor constituționale și de promovarea unei conduite politice care să inspire încredere și stabilitate.

 

Conduita unui candidat la Președinție nu poate fi redusă la o simplă declarație de conformitate cu legea, ci trebuie să reflecte un angajament real față de principiile statului de drept, manifestat printr-un discurs public coerent, loial și orientat spre consolidarea democrației. Din acest motiv, am sesizat Biroul Electoral Central, pentru că respectarea Constituției și a valorilor sale nu este o opțiune, ci o obligație expres prevăzută de Legea fundamentală și consolidată prin jurământul de credință. În fața unor încălcări atât de grave ale acestor principii de către candidatul Călin Georgescu, consider că nu putem rămâne pasivi.”, a declarat rectorul SNSPA.

De asemenea, Pricopie, subliniază că respectarea valorilor democratice, a statului de drept și a angajamentelor internaționale ale României nu este negociabilă și trebuie să constituie un criteriu esențial în evaluarea oricărui candidat la funcția supremă în stat. Contestația depusă la Biroul Electoral Central reprezintă un demers necesar pentru protejarea integrității procesului electoral și pentru prevenirea oricăror tentative de subminare a principiilor fundamentale care stau la baza societății românești, spune rectorul SNSPA.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

S-a ales cu dosar penal după ce a despărţit doi pui de câine de mama lor, apoi i-a abandonat

8 februarie 20229 februarie 2022

Potrivit acesteia, pe 18 ianuarie, poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autor necunoscut ar fi despărţit doi pui de câine, în vârstă de aproximativ şase săptămâni, de mamă, iar ulterior i-ar fi abandonat în comuna Băleşti. Cei doi pui…

Read More

Poveştile războiului: Odiseea de 3.700 de kilometri a unui ucrainean pentru a ajunge la familia sa şi la logodnică, care se aflau la o distanţă de doar 10 kilometri

23 mai 2022

De la locuinţa lui Serhi Belaiev din localitatea Tsirkuni până la casa logodnicei sale, din Harkiv, se poate ajunge cu maşina în mod normal în doar zece minute. O iei la vest pe strada Soboma, apoi ajungi pe autostrada Lesia Serduika şi eşti acolo imediat. Cel puţin aşa era până…

Read More

Dotează igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

4 octombrie 2023

Pentru ca afacerea ta să fie pe deplin satisfăcătoare atât pentru clienții, cât și pentru angajații pe care îi ai, este important să ții cont de nivelul de igienă și confort pe care aceștia îl regăsesc în spațiile sanitare. Dotarea acestor spații este mai mult decât importantă, iar alegerea unor…

Read More

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Echipamente Sportive Artimex
Echipamente Sportive Artimex

Categorii știri

  • Administratie publica (1.461)
  • Afaceri / Comert (2.148)
  • Arhitectura / Design (174)
  • Arta / Divertisment (350)
  • Auto / Moto (1.861)
  • Banci / Asigurari (14.085)
  • Comunicate noi (137.847)
  • Comunicate top (34)
  • Educatie / Cultura (391)
  • Finante / Contabilitate (6.300)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (391)
  • Institutii publice (3.904)
  • Internet (314)
  • IT / Comunicatii (245)
  • Logistica / Transport (1.812)
  • Magazine online (111)
  • Media / Publicitate (344)
  • Monden / Lifestyle (3.502)
  • Politica (7.054)
  • Resurse umane (218)
  • Sanatate (454)
  • Sport (530)
  • Stiinta / Cercetare (767)
  • Stiri (169.829)
  • Turism (88)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Digital wallet
  • Horoscop zilnic
  • Implant dentar Bucuresti
  • Retete de slabire
  • Stiri pe surse
  • Taxi Heathrow

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2025 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ | WordPress Theme by SuperbThemes