Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a primit vizita E.S. Andrew Bremberg, preşedinte şi CEO al Fundaţiei Memoriale a Victimelor Comunismului din Washington DC , 23 noiembrie 2022 La întâlnire au participat Pavel Popescu, deputat PNL, şi conf. univ. dr. habil. Florin Abraham, cadru didactic la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și membru al Comitetului de Conducere al Rețelei Europene Memorie și Solidaritate. Discuțiile purtate au vizat necesitatea de a face cunoscute, în rândul tinerilor, urmările regimului comunist, dar și nevoia de apărare a valorilor democratice şi de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale. De asemenea, discuțiile au subliniat rolul prioritar al universităților în implementarea unor programe educaționale în vederea promovării şi prezervării memoriei victimelor comunismului. Reprezentanții celor două instituții au convenit să definească, în câteva luni, un cadru de colaborare, care să fie aprobat oficial şi derulat începând cu anul universitar următor. Acesta va permite organizarea de evenimente ştiințifice, mobilități de cercetare şi publicații realizate în parteneriat şi în colaborare cu alte organizații similare din SUA şi Europa. Comunicate noi Stiri
A pierdut Nicușor Dan majoritatea în Consiliul General? / Ședința de marți nu s-a ținut deoarece PNL nu a votat ordinea de zi 31 octombrie 2023 Ședința de marți a Consiliului General nu s-a ținut deoarece PNL nu a votat ordinea de zi propusă de primarul general. Liberalii au reproșat primarului general că aparatul de specialitate al primarului nu a redactat rapoartele de specialitate la proiectele de hotărâre depuse de consilierii generali, ca acestea să poată… Read More
Imperiul lui Putin se dărâmă: Șocul ”putregaiului” care lovește Rusia ca în 1989 7 ianuarie 2025 Alegerile din lume de anul trecut le-au oferit populiștilor de pretutindeni o perspectivă de putere, creând impresia că se va declanșa un nou război mondial. Dar acum, în 2025, constatăm că imperiul răvășit al lui Putin se dărâmă, iar șocul care lovește Rusia s-ar putea asemăna cu cel din 1989,… Read More
Bărbaţii se MATURIZEAZĂ cu 11 ani târziu decât femeile! Topul OBICEIURILOR care le scot din minți pe femei 15 noiembrie 202215 noiembrie 2022 Rezultatele studiului confirmă, practic, teoriile anterioare care susţineau că bărbaţii se maturizează mai târziu decât femeile. Mai mult, în studiu, s-a constatat că exista o probabilitate de două ori mai mare în rândul bărbaţilor ca ei înșiși să se descrie drept imaturi, comparativ cu femeile. Astfel, unul din patru bărbaţi… Read More