Restaurant chinezesc din Iaşi, închis de Protecţia Consumatorilor. Gândacii mișunau în interior iar mizeria era la ea acasă , 6 februarie 2024 Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au închis un restaurant din Iaşi, în urma unui control inopinat. Aceştia au descoperit probleme grave legate de igienă şi produse alimentare neconforme, nereguli care au condus, inclusiv, la confiscarea unei cantităţi de 19 kg de produse din carne, relatează Ziarul de Iași. Vorbim, despre abateri legate atât de frigidere neigienizate cu chedere murdare, plăci de faianţă şi gresie sparte, fisurate, cu urme de reziduri alimentare, prize şi întrerupătoare foarte murdare, coşuri de gunoi fără capac, resturi menajere şi alimentare amestecate în coşurile de gunoi, şi nu în ultimul rând, prezenţa unor gândaci vii găsiţi pe jos, în restaurant. În acest context, comisarii spun că nu s-a prezentat un proces verbal din care să reiasă efectuarea, de către o firmă specializată, a operaţiunilor de dezinsecţie/deratizare. „În cursul zilei de 05.02.2024, comisari din cadrul CJPC Iaşi au desfăşurat o acţiune de control la restaurantul LA CAO ca urmare a înregistrării unei sesizări. Aspectele sesizate de consumator au fost confirmate, petiţia fiind concluzionată ca întemeiată”, au precizat reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Potrivit sursei citate, operatorul economic a fost sancţionat cu o amendă, în valoare de 10.000 lei, fiind dispusă măsura de oprire definitivă de la utilizare a unor produse din carne, în valoare de 518 lei. Totodată, s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor constatate. Comunicate noi Stiri
OPINIE BOGDAN MAIOREANU, ANALIST ETORO: ‘Cât de normală este revenirea la normalitate’ 14 februarie 2022 Guvernele se pregătesc să ridice restricţiile Covid. Danemarca a ridicat deja aproape toate restricţiile, urmată de Norvegia. Suedia a ridicat şi ea restricţiile, considerând că am intrat într-o nouă fază dominată de varianta Omicron, mai contagioasă, dar mai puţin gravă. În Republica Cehă, oamenii nu mai trebuie să prezinte permisele… Read More
Șefa X (Twitter) anunță că platforma de socializare a eliminat sute de conturi afiliate Hamas 12 octombrie 2023 Platforma de socializare X a eliminat sute de conturi afiliate Hamas şi a luat măsuri pentru a elimina sau a eticheta zeci de mii de conţinuturi, de la atacul grupului militant asupra Israelului, a declarat joi directorul general Linda Yaccarino, transmite Reuters. Read More
Poşta Română a investit 120.000 de lei în primul său Ghişeu poştal digital de servicii integrate complete 6 iunie 2022 Compania Naţională ‘Poşta Română’ (CNPR) a investit 120.000 de lei în operaţionalizarea primului său Ghişeu poştal digital, inaugurat luni în cadrul Oficiului 63 din Bucureşti, iar în următoarea perioadă are în plan amplasarea altor 70 de asemenea puncte, la nivel naţional, a declarat, luni, directorul general al operatorului poştal naţional,… Read More