Reuniune consacrată crizei din Ucraina, la Munchen, cu participarea miniştrilor G7 , 16 februarie 2022 Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, va prezida această reuniune care se va desfăşura pe marginea Conferinţei pentru securitate de la Munchen, care are loc în acest weekend, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului german, într-o conferință de presă, relatează Agerpres.”Va fi vorba, în principal, despre continuarea concertării privind criza provocată de desfăşurarea de trupe ruse în apropiere de Ucraina”, a mai spus purtătorul de cuvânt.Potrivit aceleiaşi surse, alte reuniuni sunt prevăzute „între Germania, Franţa şi Ucraina”, dar se are în vedere „şi o reuniune a miniştrilor afacerilor externe din Germania, Franţa, Regatul Unit şi SUA”.Vicepreşedinta americană Kamala Harris şi secretarul de stat Antony Blinken, precum şi cancelarul german Olaf Scholz vor participa la Conferinţa de la Munchen, care se va derula de vineri și până duminică.Până în prezent, niciun reprezentant al executivului rus nu şi-a anunţat participarea la conferinţă, mai arată sursa citată. Comunicate noi Stiri
Scenariu: Ponta (președinte) – Simion (premier). Guvern PSD-AUR 4 aprilie 2025 ”George Simion, ascultă-mă bine. Tu nu ești Călin Georgescu. Trebuie să ne luptăm pentru România şi tu acum nu poți să faci acest lucru. Ești încă un cârlan în politică care trebuie să învețe să respecte şi să-şi țină cuvântul” – așa și-a început Victor Ponta, în urmă cu câteva… Read More
Trei inculpați din conducerea „azilelor groazei” din Mureș s-au ales cu mandate de arestare preventivă pe 30 de zile 30 iulie 2023 Cei trei inculpaţi din dosarul azilul de la Bărdeşti, Mureș, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei şedinţe de judecată care a durat aproximativ şapte ore. Este vorba de administratorul şi preşedintele asociaţiei „Re-Min”, precum şi un angajat al azilului „Căsuța lu’ Min”, care sunt acuzați… Read More
Oradea dă din nou lovitura în turism. Are cel mai „tare” aquaparc din România, în anul 2022 28 noiembrie 2022 Felixarium, aquaparc din cadrul hotelului Lotus Therm din Oradea a primit premiul „Best Aquapark 2022” în cadrul Termalia Awards, eveniment cu tradiţie de cinci ani în domeniul wellbeing (n.r. ce include hoteluri, aquaparkuri, SPA-uri, clinici medicale, hoteluri balneare etc.) din România. Read More