Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

România face pași repezi către trecerea la energia verde. Anunțul premierului Marcel Ciolacu

, 5 iulie 2023

„Dorim foarte mult să dezvoltăm un parc eolian în Marea Neagră. Mai avem nevoie să punem la punct legislația în ceea ce privește offshore-ul eolian și sunt ferm convins că în următoarea sesiune parlamentară această legislație va merge către promulgare. (….) România are nevoie de mari capacități de stocare, pentru că deja am început să producem foarte multă energie verde când e vânt și soare”, a spus Marcel Ciolacu.

Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu partenerii săi în Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, anunţă începerea procesului de autorizare a unui coridor energetic din sectorul românesc al Mării Negre de-a lungul infrastructurii Proiectului MGD.

Cu o capacitate proiectată de 3 GW şi o lungime de 126 km, acest prim pas priveşte autorizarea primului coridor energetic din sectorul românesc al Mării Negre cu scopul de a conecta viitoarele parcuri eoliene din largul mării la sistemul energetic naţional (SEN) operat de Transelectrica.

Finalizarea procedurilor de reglementare este estimată pentru jumătatea anului 2024

“Infrastructura, terenurile deţinute în proprietate şi drepturile legale de trecere plasează proiectul MGD într-o poziţie ideală pentru asigurarea coridorului energetic care va deservi producţia eoliană din zona marină şi facilităţile necesare de conectare la SEN, precum staţiile de transformare şi, dacă va fi cazul, convertizoare”, se spune în comunicat.

Realizarea coridorului energetic al MGD deblochează o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea energiei eoliene din zona marină a României, care va susţine creşterea securităţii energetice şi va stimula capacitatea de producţie din surse regenerabile, contribuind astfel la atingerea noilor obiective climatice ale UE şi în materie de energie regenerabilă, subliniază compania.

“Estimările privind producţia de energie eoliană prin instalaţii fixe în sectorul românesc al Mării Negre sunt foarte promiţătoare. Cu toate acestea, una dintre cele mai mari provocări ale dezvoltării unui parc eolian în zona marină o reprezintă încercarea de a asigura şi apoi de a autoriza un culoar energetic de la instalaţiile de producţie offshore la SEN. Traversarea unor zone foarte reglementate pe uscat şi pe apă cum sunt ariile naturale protejate, zonele militare, zonele turistice, siturile arheologice şi monumentele istorice, zonele de ancoraj, porturile şi căile maritime, precum şi securizarea accesului la terenuri şi obţinerea susţinerii comunităţilor vizate, coexistenţa cu activităţile de pescuit şi detectarea şi evitarea muniţiei neexplodate existentă pe fundul mării sunt unele dintre aceste provocări, iar infrastructura proiectului MGD le-a depăşit pe toate cu succes”, a declarat directorul general al BSOG, Mark Beacom.

Primul an de producţie de gaze naturale din proiectul MGD a fost peste aşteptările iniţiale ale BSOG prin livrarea primul miliard de metri cubi de gaze naturale cu o lună mai devreme decât era planificat.

Testele din luna martie 2023 pentru creşterea capacităţii de producţie s-au realizat cu succes, iar compania se află în prezent în discuţii cu autorităţile cu privire la o potenţială creştere a producţiei zilnice în T4 2023 cu până la 25%.

BSOG, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România, care desfăşoară operaţiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale potrivit obiectivului Uniunii Europene de zero emisii până în 2050, prin producţia de gaze naturale în calitate de combustibil de tranziţie şi asigurând infrastructura vitală pentru dezvoltarea de proiecte de energie verde.

În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deţine o participaţie de 70%. BSOG este şi operatorul desemnat în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (10% participaţie).

Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producţiei, achiziţiei, distribuţiei şi vânzării cu amănuntul.

La 31 decembrie 2021, grupul avea 43 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.800 de kilometri de reţea de distribuţie în 40 de municipalităţi, deservind peste 60.000 de utilizatori finali, şi un număr de 145 de angajaţi. Gas Plus deţine o participaţie de 10% în Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime.

Petro Ventures, un grup privat de investiţii, deţine o participaţie de 20% în Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Surse: Ministrul Finanțelor ar vrea eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

22 iulie 2025

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar lua în calcul, conform surselor, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, una dintre cele mai inoportune măsuri fiscale ale ultimilor ani din perspectiva mediului privat.

Read More

Câta ar crește facturile la electricitate și gaze dacă s-ar elimina subvențiile

1 septembrie 2023

Facturile la electricitate și gaze plătite de români sunt în prezent plafonate și subvenționate de bugetul de stat printr-o lege care permite acest lucru până în primăvara anului 2025. Însă, în condițiile în care autoritățile se pregătesc să ia măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, a apărut și ideea renunțării la…

Read More

Israelul bombardează vineri sudul Fâșiei Gaza, în timp ce o delegație Hamas este așteptată în Egipt pentru a discuta o propunere de armistițiu

29 decembrie 2023

Armata israeliană a bombardat vineri sudul Fâșiei Gaza în timp ce o delegație a Hamas era așteptată în Egipt pentru a discuta o propunere de încetare a focului care ar include și eliberarea ostaticilor deținuți de mișcarea islamistă palestiniană, transmite AFP.

Read More
Echipamente Sportive Artimex
Echipamente Sportive Artimex

Categorii știri

  • Administratie publica (1.461)
  • Afaceri / Comert (2.148)
  • Arhitectura / Design (174)
  • Arta / Divertisment (350)
  • Auto / Moto (1.861)
  • Banci / Asigurari (14.085)
  • Comunicate noi (137.847)
  • Comunicate top (34)
  • Educatie / Cultura (391)
  • Finante / Contabilitate (6.300)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (391)
  • Institutii publice (3.904)
  • Internet (314)
  • IT / Comunicatii (245)
  • Logistica / Transport (1.812)
  • Magazine online (111)
  • Media / Publicitate (344)
  • Monden / Lifestyle (3.502)
  • Politica (7.054)
  • Resurse umane (218)
  • Sanatate (454)
  • Sport (530)
  • Stiinta / Cercetare (767)
  • Stiri (169.829)
  • Turism (88)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Digital wallet
  • Horoscop zilnic
  • Implant dentar Bucuresti
  • Retete de slabire
  • Stiri pe surse
  • Taxi Heathrow

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2025 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ | WordPress Theme by SuperbThemes