România poate face măsurătorile pe Canalul Bîstroe – Când încep lucrările, după acordul dat de Ucraina Webpress, 21 martie 202321 martie 2023 Potrivit unor surse oficiale din Ministerul Transporturilor, măsurătorile pe Canalul Bîstroe încep chiar de miercuri, 22 martie. Decizia a fost luată după consultările de luni pentru Bîstroe între părțile română și ucraineană. În urma dragărilor făcute de Ucraina pe Bîstroe, adâncimea a depășit cu cel puțin 2 metri ce se stabilise, ajungând până la 9 metri, potrivit surselor citate de Realitatea PLUS. În prezent sunt pregătite echipele care vor merge miercuri, 22 martie, să facă măsurători și pe canalul Bîstroe, după ce inițial nu a fost dat acordul decât pe Chilia, și nu pe toată lungimea cerută de partea română. Inițial, autorităţile române și ucrainene au stabilit ca experții români să înceapă în 15 martie măsurătorile pe braţele Chilia şi Bîstroe, pentru problema adâncimii dragării și influența asupra mediului. Măsurătorile încep miercuri, apoi rezultatele trebuie interpretate de specialiști. Astfel că până la aflarea adâncimii finale e posibil să mai treacă o lună, mai precizează Realitatea PLUS. Unda verde pentru verificarea dragărilor pe canalul Bîstroe vine la mai bine de o săptămână de la anunțul privind acordul parțial dat de Ucraina. Kievul a transmis părții române acordul pentru efectuarea de măsurători pe brațul Chilia (partea ucraineană), începând de vineri, 17 martie, însă nu și pentru Canalul Bîstroe. Acordul dat inițial de Ucraina pentru brațul Chilia se referă doar la sectorul cuprins între km 22 și km 116, iar măsurătorile s-au făcut doar pe timpul zilei. Autoritățile române au menționat că acordul pentru măsurătorile pe Chilia a fost cerut de la km 11. Acordul inițial dat de Ucraina, doar pentru brațul Chilia. Vineri, 17 martie, trei nave ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” Galați au început măsurătorile pe tronsonul ucrainean al brațului Chilia, în condițiile în care Ucraina nu și-a dat acordul și pentru Canalul Bîstroe, așa cum a cerut România În 7 martie, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu a anunţat, după întâlnirea care a vizat Canalul Bîstroe, că partea ucraineană s-a angajat să oprească orice fel de dragaj până la clarificarea situaţiei. *** Ucraina a făcut din luna februarie 2023 lucrări de dragare pe canalul Bîstroe și brațul Chilia al Dunării, însă oficiali din partea română au susținut că lucrările sunt pentru adâncirea și transformarea într-un canal navigabil al Bîstroe într-unul navigabil, pentru o nouă rută exporturilor. În același timp, experți români au avertizat că lucrările afectează grav ecosistemul Deltei Dunării. Intenția Ucrainei de a draga și pe canalul Chilia pe lângă Bîstroe nu este nouă ci datează de un an de zile. Asta arată un studiu pentru construirea unui terminal ca să fie transportate cerealele lângă portul Ismail, pe brațul dintre România și Ucraina. Potrivit datelor, Ucraina ar dori dublarea adâncimii brațului, până la 8 metri, pe lângă brațul Chilia, lung de 111 km, considerat „cale navigabilă interioară a Ucrainei”, prin hotărârea guvernului de la Kiev. Comunicate noi Politica Stiri
ÎPS Teodosie, izolat în cadrul BOR: nu mai are voie să fie invitat la Sfinte Liturghii organizate în alte eparhii 31 octombrie 2024 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis joi că Arhiepiscopul Tomisului nu mai are voie să fie invitat la Sfinte Liturghii organizate în alte eparhii, și nici ierarhii Sfântului Sinod nu mai au voie să accepte invitații în Arhiepiscopie. Read More
Elena Lasconi, despre implicarea Bisericii în politică: ”E trist că se întâmplă lucrul acesta” 6 decembrie 2024 Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că Biserica nu ar trebui să se implice în politică. ”Am auzit că au fost câteva feţe bisericeşti care s-au implicat. Adică, e vizibil, nu erau doar bârfe, poveşti”, a arătat ea. Read More
MAE l-a convocat de urgență pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei, după prăbușirea celor două drone în zona Deltei. „România își rezervă dreptul să ia măsurile de răspuns care se impun” 13 februarie 2025 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat joi că l-a convocat „de urgență” pe reprezentantul Federației Ruse în România, în contextul în care două drone rusești, cu încărcătură explozivă la bord, s-au prăbușit pe teritoriul național,… Read More