Salina Turda se extinde cu decoruri SF pentru turiști: Lifturi panoramice, alei suspendate, râu artificial de 25 mil. euro 2 octombrie 2024 Salina Turda, una dintre cele mai spectaculoase saline din țară, se va extinde cu peste 10.000 de metri pătrați. Noua zonă va avea alei suspendate, cinci lifturi panoramice și un râu artificial, iar investiția va depăși 25 de milioane de euro. Comunicate noi Stiri
Biriş Goran, dublă reuşită la Gala CIJ România 19 ianuarie 2022 Casa de avocatură Biriş Goran a reuşit o dublă performanţă – desemnarea de către Construction and Investment Journal Europe, una dintre cele mai importante publicaţii de specialitate, drept Best Law Firm of the Year, precum şi cel mai bun Tax and Financial Advisor of the Year, conform unui comunicat remis redacţiei. Citeste toata stirea
Academia a câştigat un proces început în urmă cu 13 ani 14 noiembrie 2022 Durata unor procese reprezintă o problemă intens dezbătută. Pentru Academia Română, 13 (ani) nu a fost cu ghinion într-un astfel de proces maraton. Tribunalul Hunedoara a dat câştig de cauză Academiei Române într-un proces intentat în anul 2009 şi în care instituţia a cerut anularea a trei titluri de proprietate… Citeste toata stirea
Război Ucraina. Masacrul din Bucha, repetat în Harkovul eliberat – Ororile rușilor ies la iveală – Mărturii cutremurătoare 14 septembrie 2022 Tragedia lăsată de ruși după retragerea în grabă de teama forțelor ucrainene arată dimensiunea uriașă a brutalității. Noi crime vor fi descoperite în următoarea perioadă pe măsură ce teritoriile sunt recucerite de ucraineni. Cel puțin 150.000 de ucraineni au trăit sub ocupația rusă pentru aproape întreaga invazie. Până pe 6… Citeste toata stirea