Săptămână decisivă: pică sau nu guvernul ILEGITIM? George Simion pregătește căderea Guvernului – negocieri strânse Webpress, 23 februarie 2025 Ar fi nevoie de toate voturile opoziției în Parlament, dar și de o parte dintre voturile coaliției pentru a trece moțiunea împotriva Guvernului Ciolacu II. Deși moțiunea ar fi putut fi depusă și săptămâna aceasta, pentru că există numărul de semnături necesare, a fost amânată această depunere până săptămâna viitoare, pentru ca cei de la AUR să aibă timp să negocieze cu toți parlamentarii, să se asigure că au și numărul de voturi necesar în plenul parlamentului ca acest document să și treacă, nu doar să fie depus și dezbătut. Dacă cu cei din SOS și POT nu sunt emoții foarte mari, sunt ceva emoții la votul celor din USR. Chiar dacă o parte din partid și-ar dori să susțină acastă moțiune, există și o parte care nu ar fi de acord. Elena Lasconi a făcut o aluzie la intrarea la guernare cu actuala coaliție. Există și un plan paralel pentru cei din USR. De asemenea, ar fi nevoie și de o parte dintre voturile coaliției. În coaliția de guvernare s-au purtat cu siguranță negocieri. Liderii spuneau că nu sunt îngrijorați de această moțiune, inclusiv Marcel Ciolacu spunea că e sigur că nu va trece moțiunea și nu își va da demisia. Sursele Realitatea PLUS spun, însă, că premierul i-a chemat la Palatul Victoria pe cei de la minorități pentru a se asigura că nu va vota niciunul dintre ei această moțiune. Comunicate noi Stiri
Vremea la extreme: Meteorologii au emis mai multe coduri de vijelii și temperaturi ridicate. Harta județelor afectate 25 iulie 2023 Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabil în intervalul 25 iulie, ora 17.00 – 26 iulie, ora 10.00. Local în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului… Read More
Românii, pe primul loc în UE la spaga dată doctorilor. Care sunt motivele invocate de pacienți pentru „atențiile” la medici 1 martie 2023 Conform barometrului european, peste 18% dintre români spun că au oferit diferite atenții doctorilor atunci când au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu alte cuvinte, 1 fin 5 români dă șpagă atunci când merge la spital sau la o altă unitate medicală. Printre motivele pe care le invocă pacienții atunci… Read More
Lucrul pe care nu ar trebui să îl forțezi niciodată pe copilul tău să îl spună. „A trebuit să muncească pentru a realiza că m-a dezamăgit profund” 13 iunie 2024 Uneori este vorba de un alt copil la locul de joacă, de un prieten la o petrecere aniversară sau de un văr la o reuniune de familie. Adesea, este vorba de un frate sau o soră. Copilul dvs. mic, despre care știți că poate fi extrem de dulce, se supără… Read More