Sărbătoare 3 februarie – Zi mare în calendarul creștin ortodox – Ce trebuie să știe toți credincioșii , 3 februarie 2022 OrtodoxeSf. şi Dreptul Simeon; Sf. Prorociţă Ana Greco-catoliceDreptul Simeon şi profetesa Ana Romano-catoliceSs. Blaziu, ep. m.; Oscar, ep.; Simeon Bătrânul Sfântul şi Dreptul Simeon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 februarie. Era un om drept şi credincios, care aştepta, ca şi alţi evrei, venirea lui Mesia. „Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia” (Vieţile Sfinţilor). Când Maica Domnului, la patruzeci de zile după naştere, L-a adus pe Prunc la templul din Ierusalim să fie închinat Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească, Dreptul Simeon a ieşit în întâmpinarea Pruncului, L-a luat în braţele sale şi a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Luca 2; 29, 30). * Sfânta Prorociţă Ana, fiind în templu la aducerea Pruncului Iisus, a dat şi ea mărturie despre faptul că El este Mesia cel aşteptat. „Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2, 38). Sfânta Prorociţă Ana era în vârstă de optzeci şi patru de ani şi numai câţiva ani de căsătorie a avut, trăind apoi în văduvie. Viaţa sa a petrecut-o în biserică, cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. (sursa vol. Vieţile Sfinţilor) Comunicate noi Stiri
VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana 3 mai 2024 Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o rană cu o plantă medicinală. Read More
Vântul puternic a lăsat fără curent electric mii de case din centrul țării. Meteorologii avertizează că vremea se va înrăutăți în acest weekend 24 noiembrie 2023 Un număr de 1.892 de utilizatori din şapte localităţi harghitene au rămas nealimentaţi cu energie electrică din cauza vântului puternic care a afectat posturile de transformare, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita. Read More
Alertă la un liceu din Buzău – Colet suspect lângă clădirea instituției 20 noiembrie 2023 Autorităţile au intrat în alertă luni dimineaţă după ce în apropierea Colegiului Economic din municipiul Buzău a fost sesizat un colet suspect. Mai multe echipaje de poliţişti, pompieri şi jandarmi s-au deplasat la faţa locului fiind restricţionată circulaţia. „La fata locului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău intervine cu… Read More