Sărbătoare 3 martie – Zi mare pentru credincioși – Sfinți importanți pomeniți de calendarul ortodox , 3 martie 2023 Sărbătorile zilei: OrtodoxeSf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc Greco-catoliceSf. m. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc Romano-catoliceSs. Cunegunda, împ.; Marin, ostaş m. Sfinţii Mucenici Eutropie, Cleonic şi Vasilisc sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 3 martie. Cei trei Sfinţi Mucenici au trăit în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Erau ostaşi şi prieteni apropiaţi ai Sfântului Mucenic Teodor Tiron, pomenit la 17 februarie. După sfârşitul Sfântului Tiron, în cetatea Amasiei, Sfinţii Eutropie, Cleonic şi Vasilisc au rămas în temniţă pentru faptul că erau creştini şi îşi mărturiseau credinţa. Vasilisc era şi nepot al Sfântului Teodor, iar Eutropie era frate cu Cleonic şi erau de neam din Capadocia. Guvernatorul oraşului Amasea din Capadocia a cerut celor trei prizonieri să renunţe la credinţa creştină. Ei însă au mărturisit cu hotărâre pe Hristos şi au fost supuşi la chinuri grele. Sfântul Eutropie a fost adus din închisoare în faţa guvernatorului atunci când acesta se afla la masă şi a fost rugat să jertfească zeilor spre învăţătura poporului. La acest îndemn Sfântul Eutropiu răspunse: „Necredinciosule, voieşti ca în turma lui Hristos să fiu povăţuitor al pierzării? Să nu fie una ca aceea, pentru că grăieşte Domnul meu: De va sminti cineva pe unul din cei mici, care cred în Mine, mai bine este să-şi lege o piatră de moară de grumazi şi să se înece în adâncul mării. Şi iarăşi zice: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona, căci ce împărtăşire este luminii cu întunericul? Sau ce legătură are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?”. (Vieţile Sfinţilor) A fost rugat atunci doar să spună înaintea poporului că s-a închinat zeilor, iar apoi să se roage Dumnezeului său precum voieşte şi pentru această mărturie mincinoasă ar fi primit mult aur şi argint şi haine scumpe. Sfântul mucenic s-a împotrivit spunând că scris este: „Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul îşi va pierde?”. Îl îndemna demnitarul şi cei care erau împrejurul lui să se aşeze la masă, dar el nu voia. „Şi iarăşi îi ziceau cei ce şedeau: ‘Şezi, Eutropie, împreună cu noi, de mănâncă şi bea şi ascultă pe voievod’. Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie, robul lui Hristos, să şed împreună cu necuraţii, pentru că grăieşte proorocul David: Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut. Şi iarăşi: N-am şezut în adunarea deşertăciunii şi nu voi intra cu călcătorii de lege. Şi iarăşi, alt prooroc vesteşte: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă deosebiţi, grăieşte Domnul. Să nu vă atingeţi de necurăţia lor, că Eu vă voi primi pe voi. Şi Scriptura grăieşte iarăşi: ‘Cel ce umblă cu sfinţii, se va sfinţi, iar cel ce umblă cu necuraţii, este părtaş al lor'”. (Vieţile Sfinţilor) În ziua de 3 martie, Sfinţii Eutropie şi Cleonic au fost crucificaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică), iar Sfântul Vasilisc a fost omorât pe 22 mai în oraşul Comana. Comunicate noi Stiri
Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe președintele Curții Constituționale, precum și pe alți doi judecători ai CCR 10 februarie 2025 Administratia Prezidentiala a anuntat, luni, că președintele Klaus Iohannis a decis să decoreze trei judecatori ai Curții Constituționale. Este vorba despre președintele CCR, Marian Enache, dar și alți doi judecători: Livia Stanciu și Attila Varga. Read More
10 obiceiuri de modă veche la care oamenii ar trebui să întoarcă pentru a începe din nou să trăiască modest și a face economii 30 iulie 2024 Oamenii nu mai reușesc să facă economii din cauza creșterii constante a costului vieții, care depășește adesea ritmul de creștere a salariilor. În plus, tentațiile și presiunile sociale pentru a consuma și a trăi la standarde mai ridicate duc la cheltuieli excesive și la o gestionare ineficientă a finanțelor personale. Read More
Press report: Temerile unor părinți după ce copiii lor au fost relocați la un Seminar Teologic. Cu cine votează pro-ruşii din România. 150 de ani de vorbit în deșert. Scăderea euro produce victime 5 septembrie 2022 Scumpirea laptelui ar putea duce cașcavalul la 100 lei/kg ● Temerile unor părinți după ce copiii lor au fost relocați la un Seminar Teologic ● Locul în care ai nevoie de acordul Ministerului de Finanțe ca să treci strada ● Portretul diasporei, pe categorii de vârstă și momentul plecării din… Read More