Sărbătoare 31 octombrie. Mari sfinți ai ortodoxiei sunt cinstiți de credincioși , 31 octombrie 2022 OrtodoxeSf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catoliceSf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catoliceSf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 31 octombrie. Aceşti sfinţi apostoli sunt dintre cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos, consemnaţi în Epistolele Sfântului Apostol Pavel pentru lucrarea lor împreună la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 6-15). Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de către Sfântul Apostol Andrei. Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de către Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia. Au fost amândoi martirizaţi. Sfântul Narcis a fost episcop la Atena, Sfântul Apelie, la Heracleea, iar Sfântul Aristobul, în Britania şi, mărturisind pe Hristos, au plecat din această lume. * Sfântul Mucenic Epimah, originar din cetatea Pelusiu din Egipt, era un creştin râvnitor. A trăit în timpul guvernatorului Apelian, care chinuia creştinii din Alexandria. Sfântul Epimah a răsturnat jertfelnicul în timp ce se aduceau jertfe idolilor. A fost prins şi supus la chinuri. În timpul schingiuirilor, s-a apropiat de el o femeie care era oarbă de un ochi şi, căzând o picătură din sângele sfântului mucenic, ochiul i s-a vindecat. Sfântul Mucenic Epimah a primit sfârşitul său mucenicesc prin tăierea capului. Comunicate noi Stiri
Trump vrea recuzarea judecătoarei din procesul său privind inversarea rezultatului la alegerile din 2022 6 august 2023 Fostul preşedintele al SUA, Donald Trump, a anunţat duminică că vrea să o ‘recuze’ pe judecătoarea care urmează să-i supervizeze viitorul proces la Washington pentru că a încercat să inverseze rezultatele la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi a favorizat atacul împotriva Capitoliului în 6 ianuarie 2021, potrivit AFP. Read More
Mașină lovită de tren la trecerea cu barieră. Cel puțin un rănit și două trenuri blocate VIDEO 11 decembrie 2024 Un accident rutier în care o mașină a fost lovită de tren a avut loc miercuri, 11 decembrie, la intrarea din gara Bacău. O persoană a fost rănită și două trenuri au întârzieri după accidentul care a avut loc la o trecere prevăzută cu bariere și semnale sonore. Read More
Femeie moartă la spital, după ce a fost muşcată de propriii câini 11 ianuarie 2023 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea anunţă, miercuri, că a deschis o anchetă în cadrul căreia face investigaţii cu privire la decesul unei femei în vârstă de 74 de ani din comuna Muereasca. Dosarul a fost deschis după ce, luni seară, fiul femeii a sunat la 112 cerând ajutor pentru mama… Read More