Sărbători mai „speciale” pentru aproape 1.600 de români. Au rămas pietoni, în minivacanța de Anul Nou , 3 ianuarie 2023 Poliţia Română anunţă că în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, poliţiştii au intervenit la peste 11.500 de evenimente, dintre care aproximativ 10.000 au fost sesizate prin 112. De asemenea, oamenii legii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a peste 3.200 de infracţiuni, dintre care aproximativ 1.400 contra persoanei şi aproape 1.000 contra patrimoniului, iar 553 de persoane au fost prinse în flagrant. Au fost reţinute 1.570 de permise de conducere, dintre care 30 pentru constatări de conducere sub influenţa drogurilor şi 269 pentru constatări pe conducere sub influenţa alcoolului. Numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 50% faţă de anul 2021, numărul persoanelor decedate în astfel de evenimente a scăzut cu 7%, iar numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 52%. Poliţia Română a acţionat în perioada Anului Nou, astfel încât nu au fost înregistrate incidente majore în ceea ce priveşte ordinea şi siguranţa publică a comunităţilor, anunţă instituţia într-un comunicat. Astfel, în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, poliţiştii au intervenit la peste 11.500 de evenimente, dintre care aproximativ 10.000 au fost sesizate prin 112. Poliţia Română a fost sesizată cu privire la săvârşirea a peste 3.200 de infracţiuni, dintre care aproximativ 1.400 contra persoanei şi aproape 1.000 contra patrimoniului. În urma activităţilor de investigare, au fost prinse în flagrant delict 553 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni. Totodată, au fost depistate 49 de persoane urmărite, dintre care 46 la nivel naţional şi 3 la nivel internaţional, precizează Poliţia Română. Potrivit bilanţului, ”au fost aplicate peste 15.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.700.000 de lei, fiind retrase 443 de certificate de înmatriculare şi reţinute 1.570 de permise de conducere, dintre care 30 pentru constatări de conducere sub influenţa drogurilor şi 269 pentru constatări pe conducere sub influenţa alcoolului. O acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere a fost desfăşurată ieri, la întoarcerea din minivacanţă. Poliţiştii de la autostrăzi au depistat 45 de şoferi care i-au pus în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic, prin viteza excesivă cu care conduceau”. ”În perioada trecerii în noul an, poliţiştii au desfăşurat acţiuni operative de amploare, în cadrul cărora au efectuat peste 50 de percheziţii – aceste activităţi se desfăşoară continuu, nu au vacanţă sau zile libere, iar acest aspect a fost prezentat în spaţiul public şi se remarcă în ceea ce priveşte investigarea criminalităţii. Astfel, activităţile de acest fel sunt derulate şi în cursul acestei zile, aspect comunicat public. Suntem angrenaţi în tot ce însemnă combaterea criminalităţii grave, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, fie că vorbim de fapte cu violenţă, trafic de persoane, trafic de droguri, furturi sau contrabandă”, spune Poliţia Română. Despre rezultatele obţinute în cadrul acţiunii naţionale „Foc de Artificii”, instituţia spune că au fost indisponibilizate peste 153 de tone de articole pirotehnice, în cadrul a peste 1.000 de dosare penale întocmite. ”În urma acţiunilor din teren, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 50% faţă de anul 2021, numărul persoanelor decedate în astfel de evenimente a scăzut cu 7%, iar numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 52%. De asemenea, faţă de anul 2020, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 52%, numărul persoanelor decedate în astfel de evenimente a scăzut cu 31%, iar numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 50%. În această perioadă, numărul infracţiunilor comise cu violenţă a rămas la acelaşi nivel ca în anul precedent şi a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Poliţia Română va acţiona în continuare pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune. Suntem pregătiţi şi am luat măsuri, pe toate liniile de acţiune din competenţa instituţiei, pentru ca oamenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătorile care urmează, Sfântul Ioan Botezătorul şi Crăciunul pe rit vechi”, se mai arată în comunicat. Pe această cale, recomandăm cetăţenilor să îşi planifice din timp călătoriile, să se asigure că autoturismul este echipat corespunzător şi să conducă prudent. Dacă sunteţi martorul sau victima unei fapte antisociale, ne puteţi sesiza prin apel de urgenţă 112. Comunicate noi Stiri
Bărbații din zodiac puși pe mințit și înșelat. Horoscopul inimilor frânte 9 iulie 2023 Iată care sunt semnele care vor trăda și vor spune minciuni în această toamnă: Gemenii se adaptează circumstanțelor Și o fac cel mai bine ascunzând adevărul, atunci când acest lucru îi avantajează. Firea cameleonică a bărbaților Gemeni va ieși la iveală toamna aceasta, mai mult ca oricând. Nativii din zodia… Read More
Cătălin Cîrstoiu: „Expunerea asta mi-a făcut foarte mult rău. Nu mi se pare normal ca la grădiniţă copilul să fie fotografiat. M-am considerat hărţuit” VIDEO 19 aprilie 2024 Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei a afirmat că expunerea din ultima perioadă i-a făcut foarte mult rău în viaţa personală, subliniind că nu i se pare normal ca la şcoală, la grădiniţă copilul său să fie fotografiat. Read More
Cum motivează Volodimir Zelenski declanșarea operațiunii ucrainene din Kursk: „Ne apropiem de un sfârşit just al acestei agresiuni” 19 august 2024 Incursiunea militară a Ucrainei în Kursk vizează crearea unei „zone tampon” pentru a preveni atacurile transfrontaliere ale forţelor Moscovei, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care trupele sale au aruncat în aer al doilea pod în regiunea de frontieră cu Rusia, relatează CNN. Forţele ucrainene avansează… Read More