Scăpăm de ger, dar vin ninsorile. După-amiază este posibil să ningă și în apropierea Bucureștiului , 26 ianuarie 2022 „Pe parcursul zilei, cerul se va menține acoperit de nori în mare parte din țară și pe alocuri va ninge, în special în zonele nordice și centrale, vorbim de Maramureș, Transllvania, Moldova, chiar si în Muntenia, inclusiv în apropierea Bucureștiului este posibil ca după- amiaza să apară fulguială,” a declarat la Realitatea Plus Gabriela Dăncilă, director ANM. În zilele următoare, veștile sunt ceva mai bune, pentru că temperaturile vor continua să crească, sub efectul valului de aer ceva mai cald care pătrunde pe teritoriul țării. „Temperaturile se vor menține în jurul pragului de îngheț și de aceea vorbim de precipitații în special sub formă solidă. Pe de altă parte, este foarte probabil ca această vreme geroasă să nu mai persiste în următoarele zile. Un transport de aer mai cald se va face resimțit în a 2-a jumătate a săptămânii, joi temperaturile la amiază vor fi pozitive în mare parte din țară, pe alocuri chiar peste media multianuală, de până la 7-8 grade, doar în Maramureș și Transilvania se menține pragul e îngheț”, a declarat specialistul ANM. Comunicate noi Stiri
Cu ce pagube s-au ales proprietarii unui magazin care vând pe caiet. „Polițiștii au amenințat că dacă vor ne amendează tot pe noi cu 500 de milioane de lei vechi” 24 februarie 2024 Practica vânzării pe caiet este în continuare populară în mediul rural. În micile magazine de la țară, mulți dintre clienții care nu sunt angajați sau câștigă puțini bani cumpără produse pe datorie, iar sumele restante sunt trecute într-un caiet. Read More
BNR menține dobânda cheie la 6,5% pe an. ”Incertitudini în contextul politicii comerciale a administrației” SUA 7 aprilie 2025 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară, sau dobânda cheie, la nivelul de 6,50% pe an, în ședința de luni, 7 aprilie. În comunicatul BNR se consideră că economia țării poate fi afectată de noile taxe vamale al lui Trump. Read More
Cum a ajuns o femeie din SUA ca timp de 10 ani să fie păgubită cu 400.000 de dolari de către un român aflat în închisoare / Percheziții în Suceava 23 august 2023 O femeie din Statele Unite ale Americii a fost înșelată încă din 2013 cu 400.000 de euro de către un român aflat în penitenciar, care a susținut că este preot, cerându-i bani sub pretextul construirii unei grădinițe sau al unei farmacii care ar oferi medicamente gratuite pentru nevoiași. Bărbatul a… Read More