Şeful poliţiei din Gaza a fost ucis într-un atac israelian , 2 ianuarie 2025 Bombardamentul de la periferia taberei de refugiaţi Al Mawassi din sudul Fâşiei Gaza s-a soldat cu cel puţin zece morţi, inclusiv femei şi copii, şi cincisprezece răniţi, potrivit medicilor. Şeful poliţiei din Gaza, Mahmoud Salah, şi adjunctul său, Hossam Chahwane, se numără printre victime, a anunţat Ministerul de Interne din Gaza, condus de Hamas. „Prin comiterea crimei de asasinare a directorului general al poliţiei din Fâşia Gaza, ocupantul persistă în răspândirea haosului în enclavă şi în agravarea suferinţei locuitorilor”, a afirmat ministerul într-un comunicat. La rândul său, armata israeliană a precizat că ţinta loviturii a fost Hossam Chahwane, pe care l-a prezentat drept şeful forţelor de securitate Hamas din sudul Fâşiei Gaza. Armata nu a făcut nicio menţiune cu privire la moartea lui Mahmoud Salah. Israelul a ucis peste 45 500 de palestinieni de la începutul războiului, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutaţi şi o mare parte din micul teritoriu de coastă, puternic urbanizat, este în ruine. Războiul a fost declanşat de atacurile Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie 2023, când au fost ucise 1.200 de persoane, iar 251 de oameni au fost luaţi ostatici, potrivit autorităţilor israeliene. Comunicate noi Stiri
Sondaj CURS. Cum ar vota bucureștenii la alegerile prezidențiale. Competiție strânsă pe primele trei locuri 23 februarie 2025 CURS a publicat rezultatele unui sondaj realizat în această lună în București, cu privire la intenția de vot a bucureștenilor la alegerile prezidențiale din mai, precum și în eventualitatea unor alegeri parlamentare. Pe primul loc… Read More
Vaccinare obligatorie de azi pentru forţele de ordine şi pentru personalul şcolar din Italia 15 decembrie 2021 Vaccinarea obligatorie a personalului şcolar începe miercuri şi şcolile vor primi o circulară cu indicaţiile pentru controlul certificatului verde. Obligaţia de rapel – adică de a se supune celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid – se aplică şi personalului şcolar, începând de miercuri, 15 decembrie, potrivit circularei transmise de… Read More
„Mulțumesc, Joe!”. Susținătorul-surpriză care a anunțat că mizează pe Donald Trump 5 noiembrie 2024 Joe Rogan, unul dintre cei mai populari realizatori de podcast-uri din Statele Unite, a anunțat că îl susține pe Donald Trump. Joe Rogan are peste 13 milioane de urmăritori pe Twitter iar emisiunea lui, „Joe Rogan Experience”, este considerată una dintre cele mai influente și urmărite podcast-uri din lume. Read More