Senegal, punct final în turneul african de 10 zile al lui Klaus Iohannis. Marți și miercuri, program relaxat , 21 noiembrie 2023 Președintele Klaus Iohannis își încheie turneul din statele africane cu o vizită în oficială în Senegal, el urmând ca marţi şi miercuri să aibă un program mai relaxat, care include şi o vizită într-o insulă aflată în patrimoniul UNESCO, iar joi să fie primit de preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial, să asiste la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal şi să viziteze Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar. Şeful statului va avea şi o întâlnire cu foşti studenţi din Senegal care au studiat în România. Comunicate noi Stiri
”Ordonanța trenuleț” ar putea ține trenurile de metrou la garaj. Sindicaliștii anunță proteste și grevă de exces de zel 16 ianuarie 2025 Din cauza ”Ordonanței trenuleț”, care nu mai permite angajările, promovările de personal și nici acordarea drepturilor negociate în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024, sindicaliștii de la Metrou vor picheta Ministerul Finanțelor și vor manifesta în fața Guvernului săptămâna viitoare și urmează să intre în grevă… Read More
1 mort și 2 răniți, într-un GRAV accident de circulație, în județul Cluj! Trafic complet BLOCAT 3 decembrie 2021 Din primele verificări efectuate de polițiști la locul accidentului a reieșit că, un bărbat în vârstă de 77 de ani, în timp ce conducea un auto din direcția Gherla, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani. În urma… Read More
Ministrul Mediului: Nu este mai scump nici astăzi să mergi cu maşina electrică decât maşina pe benzină sau motorină 13 octombrie 2022 Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că şi în condiţiile creşterii tarifelor la energia electrică este rentabilă achiziţionarea unui autoturism electric, arătând că la un preţ de doi lei pe kilowatt un autoturism electric consumă mai puţin decât unul cu motor pe combustie. Tanczos subliniază că, în decizia de a cumpăra… Read More