SFÂNTUL NICOLAE 2022. Tradiții și obiceiuri: când se pun, de fapt, cadourile în ghetuțe? , 2 decembrie 2022 SFÂNTUL NICOLAE 2022. Când vine Moș Nicolae? Când se pun cadourile în ghete de Moș Nicolae? Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae 2022. MOȘ NICOLAE 2022. Ziua de 6 decembrie 2022 este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Cu o seară înainte, adică pe 5 decembrie 2022, copiii îşi lustruiesc ghetuţele aşteptându-l pe Moş Nicolae, sfântul care va trece pe la ei să le aducă celor cuminţi daruri, iar celor neascultători – o nuielușă. Numele de Moș Nicolae este legat de dărnicie și compasiune. SFÂNTUL NICOLAE 2022. Povestea lui Moș Nicolae. Cine este Moș Nicolae SFÂNTUL NICOLAE 2022. Povestea lui Moş Nicolae: Se spune că Moş Nicolae, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine la geamuri, vede copiii care dorm şi, dacă sunt cuminţi, le lasă dulciuri şi alte daruri în ghetuţe. Însă, tot el este acela care-i pedepseşte cu o nuieluşă pe cei leneşi şi neascultători. Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început în urmă cu foarte mult timp. Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie. În calendarul ortodox, în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a trei copii uciși, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele. Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, îl ruga să nu spună nimănui, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu. Astăzi, moaştele sale se află în biserica din Bari, deşi părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. O mică parte din acestea se află și la noi în țară, la Mănăstirea Aninoasa, din judeţul Argeş, şi, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou, din Bucureşti. SFÂNTUL NICOLAE 2022. Cine este Sfântul Nicolae? Cele 21 de miracole înfăptuite de Moş Nicolae Sfântul Nicolae 2022. Sfântului Nicolae îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de miracole. Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori, fetele unui nobil sărac care nu se puteau mărita. Se spune că, atunci cînd fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la uşa casei nobilului un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de-a doua fată. Când a venit vremea măritişului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor. Se spune că, în acea noapte, Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur prin hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu. SFÂNTUL NICOLAE 2022. Tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae şi nu a putut ţine secretul, iar de atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae. Potrivit crediței din popor, cei trei săculeţi de aur dăruiţi fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub formă a trei bile de aur. De aici, a apărut şi obiceiul agăţării şosetelor de şemineu pentru a fi umplute cu daruri. Comunicate noi Stiri
Comisia Europeană începe războiul comercial cu China, după modelul SUA. De unde pornește discursul dur al Ursulei von der Leyen 10 aprilie 2024 Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi că Europa trebuie să discute dur cu China cu privire la practicile sale comerciale percepute ca neloiale, în mod similar apelurilor făcute în ziua precedentă de secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, relatează CNBC. Read More
Ultima săptămână de campanie electorală. Care este ordinea candidaților pe buletinul de vot 28 aprilie 2025 Ne aflăm în ultima săptămână de campanie electorală la finalul căreia românii sunt chemaţi la urne să îşi aleagă viitorul preşedinte al ţării. Vineir, 2 mai, începe prima zi a votului în diaspora. Read More
România, la nivelul Occidentului. Suntem pe locul 10 în UE la prețul carburanților, înainte de aplicarea taxelor 12 iulie 2024 Odată cu majorarea accizelor la combustibili, prețul la pompă a crescut pentru șoferi. Astfel, România a urcat în clasamentul prețurilor mari plătite la stațiile de alimentare. Deși discuțiile se concentrează pe accize, datele Uniunii Europene arată că, înainte de taxe, carburanții sunt mult mai scumpi în România față de multe… Read More