Sfârșit tragic pentru o bătrână de 70 de ani. A murit în incendiu care i-a cuprins casa. Femeia era imobilizată la pat , 14 octombrie 2022 Potrivit pompierilor, vecinii au fost cei care au dat alarma. Ei au încercat să ajute femeia să iasă din casă, însă nu au reuşit.”Întrucât ştiau că proprietara nu poate ieşi afară, fiind cunoscută cu probleme locomotorii, au încercat să intre în casă, dar nu au reuşit. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Aceştia au constatat că ardea mocnit, cu degajări mari de fum, patul pe care era aşezată femeia”, au precizat oficialii ISU.În urma cercetărilor, s-a stabilit că incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs la o priză amplasată în apropierea patului. Comunicate noi Stiri
Iohannis a aflat și el despre furtul coifului identității naționale: Este nu doar o tragedie, este un scandal 3 februarie 2025 Președintele Iohannis catalogat furtul drept o tragedie și că așteaptă lămuriri, atât din partea autorităților don Olanda, cât și a celor din țară. „Acest furt este o tragedie pentru noi și eu am fost imediat de atunci în contact cu premierul olandez care m-a asigurat că Olanda va face tot… Read More
Femeile din Generația Z aleg bărbați mai în vârstă în locul celor tineri, fără să fie vorba despre bani 20 aprilie 2025 Potrivit tendințelor raportate în dating și a numeroaselor discuții de pe TikTok, Generația Z începe să creadă tot mai mult că vârsta e doar un număr — cel puțin atunci când este vorba despre chimie. Read More
Sociologul de casă al PSD, somat de judecători după prima condamnare: „Să îşi adapteze conduita normelor legale”. De ce riscă Mirel Palada să înfunde pușcăria 12 octombrie 2023 Fostul purtător de cuvânt al Guvernului PSD, sociologul Mirel Palada, are mari șanse să intre la pușcărie, după ce s-a urcat băut la volan și apoi s-a opus prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mirel Palada mai are o condamnare definitivă cu amânarea executării pedepsei pe un termen… Read More