Spania preia preşedinţia UE sâmbătă! Care este planul premierului Pedro Sanchez în prima zi 1 iulie 2023 Spania preia preşedinţia UE, sâmbătă. Spania preia preşedinţia UE într-o perioadă în care situaţia este tulbure în ţară, în iulie urmând să aibă loc şi alegeri la nivel naţional. Cu toate acestea, premierul spaniol Pedro Sanchez a dat asigurări că alegerile parlamentare anticipate de la sfârşitul lunii iulie nu vor afecta preşedinţia ţării sale la Consiliul Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2023. Între chestiunile pe care le are de rezolvat Spania în timpul preşedinţiei rotative se numără pactul european privind migraţia, regulile privind datoria şi reducerea dependenţei blocului comunitar de ţările terţe. Consolidarea justiţiei sociale, tranziţia verde, reindustrializarea şi unitatea UE sunt cele patru priorităţi ale agendei preşedinţiei spaniole a Consiliului UE. Acestea au fost expuse de premierul spaniol Pedro Sanchez săptămâna trecută, la Madrid, la prezentarea programului preşedinţiei, potrivit unei agenții de presă. Comunicate noi Stiri
ECOTIC a lansat Ghidul cu recomandări pentru operarea centrelor cu aport voluntar 9 noiembrie 2023 Asociația ECOTIC a lansat Ghidul cu recomandări de operarea CAV-urilor acesta fiind o componentă din proiectul STEPS FOR URBAN MINING (https://www.ecotic.ro/stepsforurbanmining/) finanțat prin EEA and Norway Grants. Obiectivul principal al proiectului este transferul de know-how norvegian în operarea centrelor cu aport voluntar (CAV). Citeste toata stirea
Studiu EY: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții 22 decembrie 2022 Majoritatea românilor au cheltuit mai puțin pe produse alimentare în 2022 și și-au redus enonomiile și investițiile – arată cel mai recent sondaj Future Consumer Index, realizat de experții EY România la începutul lunii decembrie 2022. Chestionarul a vizat percepția românilor în privința noului context economic al anului în curs,… Citeste toata stirea
Duel aerian în Marea Neagră. Avioane rusești au interceptat aeronave britanice 19 octombrie 2023 Mai exact, Rusia a mobilizat joi două avioane de vânătoare Su-27 pentru a împiedica trei avioane militare britanice să intre în spaţiul aerian rusesc deasupra Mării Negre, afirmă Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters. Ministerul de la Moscova a precizat că avioanele de luptă ruseşti au fost trimise pentru… Citeste toata stirea