Cinci cazuri de malarie au fost confirmate în Florida şi Texas, reprezentând prima transmitere locală în Statele Unite în ultimii 20 de ani a acestei boli cu potenţial mortal şi care este transmisă de ţânţari, a precizat luni Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), potrivit Reuters și Agerpres.
Related Posts
Concediu 2021. Ce se întâmplă cu zilele de concediu neluate în acest an? Iată ce prevede legea
Discuţiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar întotdeauna în rândul angajaţilor mai ales la final de an când aceştia constată că nu şi-au efectuat toate zilele de concediu disponibile pentru anul în curs. Iată ce spune legea despre zilele de concediu.
„Atitudine iresponsabilă / Dovadă de laşitate politică”. Atac dur al partidului REPER după retragerea PSD de la masa negocierilor pentru noul Guvern
Partidul REPER, condus de copreședinții Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru, l-a criticat dur, joi, 19 decembrie, pe premierul Marcel Ciolacu, susţinând că acesta are o atitudine „iresponsabilă”, deoarece, în momente „critice” pentru România, „dă dovadă de laşitate politică” şi „lasă ţara într-un haos administrativ şi financiar fără precedent”.
Delon și Belmondo, gemenii siamezi ai filmului francez, dar „diametral opuși”
Cei doi lei ai cinematografiei franceze, Jean-Paul Belmondo și Alain Delon, au avut cariere paralele, cel mai adesea în fruntea box-office-ului, iar prietenia lor, nuanțată de o anumită rivalitate, a alimentat legenda acestor două personaje opuse din toate punctele de vedere, potrivit AFP. În martie 1960, la doar șase zile…