Statul cheltuie 2 milioane de euro pe deplasările aleșilor. Trai neneacă pe banii românilor! , 14 octombrie 2022 De la începutul acestui an și până acum statul a plătit 10 milioane de lei pentru ca aleșii să plece pentru deplasări în interes național. Spre exemplu, anul trecut s-a organizat un târg de turism în Dubai, iar senatorii din PNL, PSD, dar și din UDMR au fost prezenți la acel eveniment. Printre ei se numără Alina Gorghiu, Radu Oprea, dar și Daniel Fenechiu. Senatul a plătit aproape 70.000 de lei pentru cazarea, diurna, dar și transportul aleșilor. Aceștia au spus că au avut zile încărcate și pline de discuții cu oficialii din Dubai. Atât deputați, cât și senatori au beneficiat de acest lucru. Pe lângă țări precum Franța sau Belgia, unde sunt instituții europene importante, parlamentarii au vizitat continentele Asiei, dar și cel al Africii. Unul dintre ei a spus că nu a fost mulțumit de această experiență deoarece nu s-a putut bucura de frumusețile acelei țări pentru că tot ce a văzut a fost tavanul hotelului și al săliilor de conferințe unde a participat. „,,În țările baltice. În Ucraina, una dintre ele a fost, în Polonia. Am fost în una, într-adevăr, și în Statele Unite. Una dintre deplasări a fost în Statele Unite, în departamentul de stat. Toate aceste deplasări sunt întâlniri la cel mai înalt nivel, „nu sunt plimbări>>”, a afirmat deputatul Nicu Fălcoiu. Comunicate noi Stiri
Valurile de căldură şi poluarea aerului dublează riscul de infarct. Avertismentul specialiștilor 25 iulie 2023 Un nou studiu avertizează că temperaturile extreme şi poluarea aerului pot dubla riscul de infarct miocardic fatal. Datele ar putea fi folosite, spun specialiştii la consilierea cetăţenilor din Europa, care se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai severe şi mai prelungite valuri de căldură din istoria continentului. Read More
Marea Britanie vrea să îngroape deșeuri nucleare în mare / Cinematografele din Rusia cer să difuzeze filme piratate / Nou film spin-off „Rocky” 31 iulie 2022 Nou film spin-off „Rocky” ● Ben Affleck se întoarce în rolul lui Batman ● „Star Wars: Knights of the Old Republic” a fost pus pe pauză ● Marea Britanie vrea să îngroape deșeuri nucleare în ocean ● Charlize Theron va juca într-un film despre viața lui Philip K. Dick ●… Read More
Cum arată primul bulevard construit de la zero în București. „Înainte, era un drumeag de pământ” 26 octombrie 2024 Primăria sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, 26 octombrie, bulevardul Valea Largă, care va face mai facil accesul dinspre autostrada A1 Bucureşti-Piteşti către zona de sud a Capitalei. Drumul are piste de biciclete, toate utilităţile şi pentru realizarea acestuia a fost nevoie de exproprieri. Read More