4 GREȘELI pe care și tu le faci atunci când ai părul ud. MOTIVUL pentru care trebuie evitate Webpress, 12 noiembrie 2022 Iată care sunt cele mai frecvente greșelei pe care trebuie să le eviți atunci când părul este încă ud: 1. Nu îți descurca părul atunci când este ud, agresându-l cu pieptănul sau peria Să îți descurci părul după ce îl speli, cât este încă ud, este o greșeală pe care…
Cele două minore pentru care Poliția Brașov a emis o „Alertă răpire de copil” au fost găsite. Cine se află în spatele dispariției fetelor Webpress, 12 noiembrie 202222 iunie 2023 Cele două minore au fost identificate și depistate pe raza județului Prahova. De asemenea, bărbatul , în vârstă de 42 ani, bănuit de săvârșirea faptei se află în custodia polițiștilor, acesta urmând a fi condus la audieri în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Cercetările în cauză sunt…
Două clădiri s-au prăbuşit în centrul unui oraș pitoresc din Franța! Oamenii au reacționat: „Mi-a fost frică pentru viaţa mea” – FOTO Webpress, 12 noiembrie 2022 O clădire cu trei etaje la care se efectuau lucrări s-a prăbuşit, antrenând şi distrugerea unui imobil vecin. Incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineața, în jurul orei 09.15 pe o stradă intens circulată din oraş. Potrivit primarului Martine Aubry, în jur de zece persoane au fost evacuate în cursul nopţii şi…
Protest în centrul Capitalei – Disperare din cauza facturilor și a ratelor uriașe Webpress, 12 noiembrie 2022 Val de proteste in tara din cauza vietii tot mai grele. Mai multe categorii profesionale rabufnesc si spun ca le-a ajuns cutitul la os. Printre cerințele oamenilor sunt măririle de salarii și pensii. Și Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că declanşează acţiuni…
Turcia cere negocieri de pace între Rusia și Ucraina, în „pofida” acțiunilor Occidentului: „SUA atacă Rusia aparent la nesfârșit” Webpress, 12 noiembrie 2022 Radioteleviziunea turcă de stat TRT şi alte media l-au citat pe Erdogan afirmând că „Occidentul, în special SUA, atacă Rusia aparent la nesfârşit”, fără a preciza ce a vrut să spună. „Desigur, Rusia dă dovadă de o mare rezistenţă faţă de toate acestea”, ar fi declarat preşedintele turc jurnaliştilor care…
Pilotul Daniel Onoriu a ajuns la Spitalul de Psihiatrie după ce a amenințat polițiștii că se omoară – Ulterior a fost arestat pentru 30 de zile Webpress, 12 noiembrie 2022 Daniel Onoriu a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Obregia din Capitală după ce a anunțat că are de gând să-și pună capă zilelor. Amenințarea acestuia vine în contextul despărțirii de soția sa Isabela, cea cu care a fost împreună timp de șase ani. Iată comunicatul autorităților: „La data de…
Rafila anunţă că trimite o echipă de la Ministerul Sănătăţii şi de la INSP la Vaslui, pentru a discuta cazul adolescentei moarte în timpul unei operaţii cezariene Webpress, 12 noiembrie 2022 „Ştiu că aici – şi nu aş vrea să trec sub tăcere acest incident care a fost nu demult – a afectat o fetiţă de aici, din judeţul Vrancea, care, din păcate a decedat. M-am tot gândit cum să facem la spitalul judeţean de la dumneavoastră, să avem o echipă…
Ministrul Muncii: Politicienii de dreapta spuneau că nu se pot majora pensiile cu 10%, iar acum licitează cu sărăcia oamenilor Webpress, 12 noiembrie 2022 „Noi, PSD suntem cei care, de fiecare dată când am fost la guvernare, am avut un pact cu cetăţenii României. Mai important este că l-am şi respectat. Mă încearcă o tristeţe enormă când văd politicieni de dreapta, indiferent de partidul din care provin, care în anul 2021, adică în anul…
O femeie de 62 de ani din Bacău s-a îndrăgostit și a fost păcălită prin metoda „Generalul american” – Câți bani a pierdut Webpress, 12 noiembrie 2022 În doar două săptămâni, o femeie în vârstă de 62 de ani din Moineşti, judeţul Bacău, a trimis, în patru tranşe, suma totală de 80.900 de lei unor persoane, crezând că trimite banii unui bărbat cu care urmează a avea o relaţie sentimentală. Băcăuanca a fost, de fapt, victima escrocilor…
Atac armat într-o școală – patru persoane au fost rănite Webpress, 12 noiembrie 2022 Într-un alt incident, în care un individ înarmat a fost reţinut într-o şcoală din regiunea Montreal, mai mulţi elevi au fost nevoiţi să se baricadeze la solicitarea forţelor de ordine în timpul intervenţiei lor. La ora locala 17:30 (22:30 GMT), împuşcături au răsunat într-un parc situat vizavi de College Montmorency,…
Doi fraţi, foşti angajaţi ai serviciilor de securitate suedeze, sunt acuzaţi că au spionat pentru Rusia timp de 10 ani Webpress, 12 noiembrie 2022 Ambii bărbaţi au lucrat pentru serviciile de securitate din Suedia, iar unul era manager senior la o agenţie guvernamentală când a fost arestat anul trecut. Anchetatorii au confiscat telefoane mobile, un hard disk spart şi chitanţe care detaliază tranzacţii cu numerar şi aur. Suspecţii neagă că au comis orice ilegalitate,…
Spionii lui Putin din România – Dezvăluirile momentului – Războiul secret, cum destabilizează președintele rus Europa Webpress, 12 noiembrie 2022 Deși este în Uniunea Europeană și face parte din NATO de aproape 20 de ani, Ungaria a fost mereu apropiată Rusiei. Iar prietenia dintre cele două state s-a accentuat odată cu izbucnirea războiului din Ucraina. De atunci, Viktor Orban – micul Putin de la Budapestra- a criticat constant sancțiunile impuse…
Noi sancțiuni din partea UE – Statele membre sprijină adoptarea noilor măsuri Webpress, 12 noiembrie 2022 Se preconizează că măsurile punitive vor afecta 31 de persoane şi entităţi, printre care înalţi oficiali ai poliţiei şi ai forţei paramilitare Basij. Persoanelor vizate li se va interzice să călătorească în UE, iar activele le vor fi îngheţate. Reprezentanţii permanenţi ai statelor membre au adoptat vineri în unanimitate aceste…
Președintele Joe Biden îl va îndemna pe omologul chinez Xi Jinping să țină frâu Coreei de Nord Webpress, 12 noiembrie 2022 Luni, în marja summitului G20 din Indonezia, preşedintele Statelor Unite îi va comunica liderului chinez că este în interesul Beijingului „să joace un rol constructiv în limitarea celor mai rele tendinţe ale Coreei de Nord”, a declarat consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan, la bordul Air Force One în zbor…
Război în Ucraina – Ziua 262 – Ucrainenii sărbătoresc după ce au recuperat Herson. Rușii s-au retras peste râul Nipru Webpress, 12 noiembrie 2022 UPDATE 08:00 Ucrainenii n-au milă de ruşi „Poţi scăpa, dar nu te poţi ascunde”. Cu această sentinţă, Ministerul ucrainean al Apărării a postat un video pe profilul său de Twitter în care două BMD-uri ruseşti sunt văzute mergând pe un drum de pământ în afara Hersonului. Unul dintre cele două…