Zelenski, anunțul momentului: „Așteptăm decizii! Timpul nu poate fi oprit, iar iarna se apropie!” Webpress, 26 octombrie 2022 ”M-am adresat participanţilor la conferinţa de la Berlin, care este dedicată reconstrucţiei şi modernizării ţării noastre. Aceasta este deja a doua conferinţă de acest fel, după cea din Elveţia, care a avut loc în oraşul Lugano. Lucrăm pentru a obţine resurse pentru refacerea rapidă a infrastructurii noastre, a facilităţilor sociale…
Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir – Care este cea mai importantă tradiție a aceste zile – Ce nu trebuie să faci sub nicio formă pentru că e păcat mare Webpress, 26 octombrie 2022 Sfântul Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, fapt care l-a mâniat foarte tare. Aşa că, întorcându-se…
Doliu uriaș în lumea politică – Un fost secretar al Apărării a murit la vârsta de 68 de ani Webpress, 26 octombrie 2022 Carter, care a condus Departamentul Apărării din februarie 2015 până în ianuarie 2017, a suferit un „eveniment cardiac brusc” luni seară în Boston, a precizat familia sa într-o declaraţie. Îi supravieţuiesc soţia sa, Stephanie, şi copiii săi, Ava şi Will. Carter a fost „un om de o integritate extraordinară” care…
Un profesor universitar și cercetător în vârstă de 30 de ani a fost expulzat pentru că ar fi spion rus Webpress, 26 octombrie 2022 Agenţia de securitate internă din Oslo, PST, a arestat bărbatul în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, după ce l-a identificat ca fiind o „ameninţare la adresa intereselor naţionale fundamentale”. Suspectul, despre care se spune că are în jur de 30 de ani, s-a dat drept un universitar…
Pastila pentru suflet – Care este rugăciunea zilei Webpress, 26 octombrie 202226 octombrie 2022 Gândul zilei „Prin tăcere scăpăm de osândă, de vorba deșartă și învățăm a ne ruga.” – Părintele Paisie Olaru Știai că? Proroc sau Profet (povestitor) este o persoană care interpretează voința lui Dumnezeu și este capabil să prezică viitorul. Proroc este un cuvânt de origine slavă(proroku). Cuvântul Profet vine din…
Sărbătoare CRUCE CU ROȘU 26 octombrie – Un sfânt extrem de important pentru români este prăznuit astăzi Webpress, 26 octombrie 2022 Sărbători: OrtodoxeSf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catoliceSf. M. Dumitru, Izvorâtorul de Mir Romano-catoliceSs. Dumitru, m.; Paul al VI-lea, pp.; Lucian şi Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 octombrie. Sfântul Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic),…
Rușii au bombardat Ucraina chiar în timpul vizitei președintelui german Webpress, 26 octombrie 2022 ”Am purtat negocieri extrem de semnificative cu preşedintele Germaniei, care a sosit în Ucraina. Preşedintele Steinmeier a vizitat regiunea Cernihiv – districtele care se aflau sub ocupaţie. În timp ce se afla acolo a început o alertă aeriană. Şi, de fapt, teroarea rachetelor ruseşti, utilizarea de către inamic a dronelor…
Vremea 26 octombrie – Scad ușor temperaturile, dar vremea se va menține caldă Webpress, 26 octombrie 2022 Astăzi valorile termice vor fi în scădere în cea mai mare parte a ţării, însă vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal, mai ales în sudul şi sud-estul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat ploi slabe în nordul, centrul și estul teritoriului. Vântul…
Klaus Iohannis, sesizare la CCR – Ce lege contestă președintele statului și care e motivul Webpress, 26 octombrie 2022 Actul normativ, care i-a fost transmis şefului statului de către Parlament, pe 4 iulie, în vederea promulgării, reglementează cadrul juridic privind activitatea de acvacultură şi de comercializare a produselor obţinute din acvacultură, când aceste activităţi se realizează pe teritoriul României, inclusiv în apele marine de sub jurisdicţia naţională. Legea a…
Premierul Nicolae Ciucă, vizită la Bruxelles: Întâlniri cu șefa Comisiei Europene și secretarul general NATO – Ce documente va semna Webpress, 26 octombrie 202226 octombrie 2022 Premierul Nicolae Ciucă va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu mai mulţi oficiali, printre care omologul belgian Alexander De Croo, preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice,…
Rusia pregătește teste nucleare în timpul războiului din Ucraina – Reacția SUA și avertismentul lui Joe Biden Webpress, 26 octombrie 202226 octombrie 2022 Pentagonul a informat marţi că Rusia a anunţat Statele Unite despre planurile de a organiza exerciţii ale forţelor sale nucleare, refuzând să ofere detalii suplimentare despre aceste exerciţiile care este de aşteptat să includă teste ale unor rachete balistice. Exercițiile militare rusești anuale Grom se desfășoară în această săptămână. Exercițiul…
Culmea plafonării prețurilor – Lemnele de foc sunt mai scumpe pentru populație Webpress, 26 octombrie 2022 Plafonarea prețului la lemnul de foc scumpește produsul cu până la 10%, iar furnizorii spun că vor factura separat lemnul de foc de serviciile de transport, depozitare sau paletizare, care presupun TVA de 19%. „OUG în forma actuală este o intervenție artificiala foarte brutală în piata care s a dovedit…
Putin schimbă strategia în războiul din Ucraina – A cerut schimbarea procedurilor și „accelerarea” deciziilor Webpress, 25 octombrie 202226 octombrie 2022 Președintele rus – Vladimir Putin a cerut actualizarea procedurilor și cadrelor pentru a asigura succesul militar în Ucraina, relatează TASS. Solicitarea liderului de la Kremlin vine în cadrul primei reuniuni a Consiliului de Coordonare, condus de prim-ministrul țării Mihail Mișustin. Vladimir Putin i-a îndemnat pe membrii consiliului să elaboreze „ținte”…
Rareș Bogdan: „Nu tranzacționăm cel mai important minister din guvern. Doar așteptăm o nominalizare de la PSD” Webpress, 25 octombrie 2022 „Nu tranzacționăm cel mai important minister din guvern. Noi nu vom ajunge la televiziuni să facem discuții și sper că și cei din PSD să facă la fel. Ministerul Apărării Naționale, mai ales în condițiile geopolitice actuale, nu poate fi tranzacționat de nimeni. Vom păstra aceleași ministere. Dacă reușim să…
ROMÂNIA SUVERANĂ: Nu vă este rușine, stimați aleși, să vă uitați în ochii oamenilor cărora le promiteți și luna de pe cer, dar nu le livrați nimic? Webpress, 25 octombrie 2022 Semnificația zilei de azi este cu atât mai importantă cu cât pe 25 octombrie 1944 Armata română a intrat în orașul Carei, preluând controlul asupra întregului teritoriu transilvănean ocupat în urma Dictatului de la Viena, din 1940, de Ungaria. A fost ultima bătălie pentru eliberarea teritoriului românesc, dar nu cea…