Avertisment de sezon, revine la vânzare carnea de CÂINE pe post de MIEL Webpress, 19 aprilie 2022 Avertismentul vine din partea DSVSA Giurgiu, care a și dat câteva exemple despre cele mai nocive modalități prin care diverși comercianți au încercat să-și păcălească clienții. „Nu de puține ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al…
O femeie a fost găsită carbonizată în scara unui bloc din Argeș – Ce ar fi găsit anchetatorii lângă trupul femeii Webpress, 19 aprilie 2022 În dimineața zilei de 19 aprilie, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 despre faptul că o femeie a fost găsită decedată, cu arsuri pe suprafața corpului, în scara unui bloc din Pitești, că urmare a…
Bombardamente în Fâșia Gaza, marți dimineață – Conflict sângeros Webpress, 19 aprilie 2022 Luni seară, sirenele de alarmă au sunat în sudul Israelului pentru primul tir de rachete dinspre Fâşia Gaza spre Israel de la începutul lunii ianuarie când un proiectil s-a prăbuşit în mare în largul Tel Avivului. „O rachetă a fost trasă din Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian şi a fost…
Vreme surprinzătoare în 19 aprilie – Temperaturi scăzute, ploi și ninsori – Ce zone sunt vizate Webpress, 19 aprilie 2022 Astăzi vremea va fi în continuare deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 12 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar vor fi precipitaţii în zonele de munte, dar şi în sudul şi centrul teritoriului. La munte…
Doliu uriaș pentru lumea muzicii din România – A murit o adevărată valoare a culturii Webpress, 19 aprilie 2022 Anunţul morţii artistului a fost publicat de Festivalul George Enescu pe pagina de Facebook. ”Aflăm cu profundă tristeţe despre decesul maestrului Radu Lupu, un prieten drag al Festivalului Enescu şi un muzician magnific! Incredibilul pianist şi compozitor român a câştigat, în 1967, marele premiu al Concursului Internaţional George Enescu”. ”Vom…
Dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea, din nou în fața instanței – află dacă va fi extrădată în România Webpress, 19 aprilie 2022 Instanța din Bulgaria a amânat pentru astăzi decizia privind extrădarea în România a Elenei Udrea, condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, în 7 aprilie, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”. Udrea se află în arest în…
Sărbătoare 19 aprilie – Puțini români știu ce sfinți importanți sunt pomeniți astăzi – Calendar ortodox Webpress, 19 aprilie 2022 OrtodoxeSfânta şi Marea Marţi; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie Greco-catoliceSf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catoliceSf. Leon al IX-lea, pp. La denia de marţi seara se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: „Puţină vreme mai este Lumina cu…
Pregătiri intense pe litoral pentru Paște și 1 Mai. Chiar dacă prețurile au explodat, aproape toate camerele sunt ocupate Webpress, 19 aprilie 2022 Pe plaje se lucrează intens. Sunt refăcute terasele și restaurantele, iar administratorii pun deja șezlongurile și umbrelele pentru primii turiști care vor ajunge în weekend. În maximum două săptămâni toate cele 300 de șezlonguri vor fi montate împreună cu umbreluțele, astfel încât turiștii să le găsească pe poziții. „Am decis…
Statele Unite au amenințat China cu consecințe dacă sprijină Rusia Webpress, 19 aprilie 2022 Conducerea chineză trebuie să aleagă de ce parte se află în războiul Rusiei împotriva Ucrainei și, dacă China ajută Rusia, aceasta va suferi consecințe grave atât din partea Statelor Unite, cât și a altor țări din lumea civilizată. Acest lucru a fost declarat luni în timpul unui briefing la Washington…
Al doilea convoi francez de ajutoare pentru Ucraina a ajuns în hubul de la Suceava Webpress, 18 aprilie 2022 Convoiul, condus de un detaşament al FORMISC (divizie militară a Securităţii civile), cuprinde 100 de pompieri francezi şi a transportat 12 maşini de pompieri şi 12 autospeciale de intervenţie, patru camioane cu 50 de tone de echipamente, în special echipamente de înaltă tehnologie de căutare şi salvare şi materiale de…
Borrell, reacție după atacurile din Lviv: UE condamnă continuarea bombardamentelor fără discernământ şi ilegale împotriva civililor Webpress, 18 aprilie 2022 „UE condamnă continuarea bombardamentelor fără discernământ şi ilegale împotriva civililor şi infrastructurilor civile întreprinse de forţele armate ruse (…). Nu poate exista impunitate pentru crime de război”, a afirmat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell într-o declaraţie publicată la Bruxelles, după atacurile ruse împotriva oraşului Liov (Lviv, Lvov), din vestul Ucrainei,…
Virgil Popescu despre criza carburanților: „Cred că a făcut parte dintr-un plan de război hibrid” Webpress, 18 aprilie 2022 „Am spus și atunci că nu există motiv de creștere nejustificată. Discutăm de 11 lei, 12 lei, am spus că așa ceva nu este normal. De atunci, benzina a mai scăzut, este 7,6, sub 8 lei, deci nu există motive. Rolul ministerului este să se asigure că există stocuri de…
Când vom scăpa de gazele rusești și când vom avea gaze ieftine, românești? Răspunsul ministrului Energiei, Virgil Popescu Webpress, 18 aprilie 2022 „Niște colegi, care nu au fost în stare să scrie trei rânduri la Legea off shore, se așteptau că Guvernul și Ministerul Energiei să vină cu legea off shore. Am spus-o din 2019, nici ministerul și nici guvernul nu vor veni cu o lege off shore. Am avut un experiment,…
Primar din Ucraina răpit de soldații ruși și eliberat într-un schimb de prizonieri, mesaj cutremurător Webpress, 18 aprilie 2022 El a fost răpit în 11 martie, după ce forțele ruse au capturat orașul Melitopol din regiunea Zaporojie, fiind eliberat în 16 martie, într-un schimb de prizonieri anunțat de Ucraina. „Au fost șase zile periculoase pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și a civililor valorează zero”, a…
Rusia spune că a distrus un depozit cu armament de la americani și europeni, în Liov Webpress, 18 aprilie 2022 „Forţele aeriene ruse au efectuat în dimineaţa zilei de luni o lovitură cu rachete de înaltă precizie împotriva unui centru logistic al forţelor armate ucrainene lângă Lvov”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.„Centrul logistic şi importante loturi de armamente străine, livrate Ucrainei în timpul ultimelor…