SUA se confruntă cu o creștere a internărilor copiilor infectați cu COVID-19! Unii dintre ei nu pot fi vaccinați Webpress, 7 ianuarie 20226 aprilie 2022 De la mijlocul lunii decembrie, pe măsură ce varianta Omicron, foarte contagioasă, s-a răspândit pe teritoroul SUA, rata de spitalizare la copiii mai mici de 5 ani a crescut la peste 4 la 100.000, de la 2,5 la 100.000. La categoria de vârstă 5-17 ani rata internărlor este de 1…
FOTO | Migranți ascunși printre paleți și mobilă, descoperiți la frontiera din ARAD Webpress, 7 ianuarie 2022 Cei 20 de migranți au fost descoperiți ascunși printre paleți cu aluminiu, bobine sau mobilă, marfa care era transportată, conform documentelor, de cele trei TIR-uri. La punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean bulgar, respectiv un român, aflați la…
Trei români, salvați de un donator bulgar, aflat în moarte cerebrală Webpress, 7 ianuarie 2022 Potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT), o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-a deplasat în 3 ianuarie, cu sprijinul SMURD, la UniHospital Panagyurishte, în Bulgaria, pentru prelevarea ficatului şi rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu…
Jens Stoltenberg avertizează: RISCUL unui conflict Rusia-Ucraina este real. NATO se pregătește de un eșec Webpress, 7 ianuarie 2022 Jens Stoltenberg a declarat vineri, la reuniunea NATO cu miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Alianţei, că că există un risc real de conflict în Ucraina, întrucât Rusia își continuă consolidarea forțelor la frontiera cu această țară. Din această cauză, Alianța Nord-Atlantică trebuie să se pregătească pentru un eşec…
FOTO | În Las Vegas se desfășoară cel mai mare târg de tehnologie din lume. Mii de companii expun invenții în cadrul Consumer Electronics Show Webpress, 7 ianuarie 202231 martie 2022 Peste 2.200 de companii expun cele mai noi invenții. Anul acesta accentul s-a pus pe sănătate și pandemie, deci automat pe tehnologiile care ne ajuta în lupta cu virusul SARS COV2, cum ar fi măștile inteligente, sau purificatoarele de aer. Pentru că petrecem mult timp în casă, marile companii de…
Bogdan Aurescu face apel la „dezescaladare” în legătură cu prezența militară a Rusiei la granița Ucrainei și în vecinătatea NATO Webpress, 7 ianuarie 2022 Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 7 ianuarie 2022, la reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din statele NATO dedicată pregătirii reuniunii Consiliului NATO-Rusia din data de 12 ianuarie 2022. Cu acest prilej, miniștrii aliați de externe au discutat aprofundat despre situația de securitate din Vecinătatea Estică și…
Cutremur de 6,5 grade! Unde a fost resimțit seismul care a stârnit panică în rândul populației Webpress, 7 ianuarie 2022 Potrivit Centrului German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ), cutremurul a avut loc sâmbătă, 8 ianuarie 2022, la ora locală 1:45 am, la o adâncime mică de 10 km. Cutremurele de mică adâncime sunt resimțite mai puternic decât cele mai profunde, deoarece sunt mai aproape de suprafață. Mărimea exactă, epicentrul și adâncimea…
Prețurile la apartamente, nou record istoric. Orașul cu cele mai piperate prețuri Webpress, 7 ianuarie 2022 La începutul lui 2022, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național se situează, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.593 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 2,7% față de luna anterioară, când ajungea la 1.551 de euro pentru un metru pătrat util. În Cluj-Napoca, prețul…
Iranul a început să le plătească despăgubiri familiilor victimelor avionului ucrainean doborât în urmă cu doi ani Webpress, 7 ianuarie 2022 Ministerul Transporturilo din Iran a efectuat transferurile de bani pentru unele dintre familii ale victimelor din avionul ucrainean, a informat ministerul într-un comunicat publicat cu ocazia împlinirii a doi ani de la această dramă. Potrivit directorului adjunct al Aviaţiei Civile din Iran, Arash Khodaei, citat vineri de agenţia oficială de…
Șeful Moderna face anunțul! De când va fi nevoie de a 4-a doză de VACCIN Webpress, 7 ianuarie 2022 Bencel a spus că oamenii care și-au primit doza de rapel toamna trecută vor avea cel mai probabil protecție pentru a trece cu bine iarna, când numărul infecțiilor crește în timp ce oamenii se adună în spații închise pentru a se adăposti de frig. Cu toate acestea, Bancel a spus…
Doliu uriaș la Hollywood. A murit un mare actor, premiat cu OSCAR Webpress, 7 ianuarie 2022 Starul de la Hollywood era cunoscut pentru filme precum ”Ghici cine vine la cină” , ”În arșița nopții” și ”Crinii câmpului”, pentru care a devenit primul bărbat de culoare care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor. Vestea a fost anunțată de ministrul Afacerilor Externe, Fred Mitchell. Starul bahamean-american Poitier…
Poţi să faci meningită dacă ieşi afară cu părul ud când e frig? Adevărul pe care nimeni nu îl spune Webpress, 7 ianuarie 2022 Ce este meningita şi care sunt simptomele Meningita este o inflamaţie a meningelui – membrana care protejează creierul şi măduva spinării. Aceasta se umflă şi provoacă simptomele specifice meningitei: • dureri de cap puternice însosţite de febră şi greţuri cu sau fără vărsături• gât „înţepenit”• stare de confuzie, dificultăţi de…
Minori cercetaţi după ce au distrus sigla Primăriei Ploieşti pentru un selfie Webpress, 7 ianuarie 2022 Potrivit IPJ Prahova, incidentul a avut loc joi, 6 ianuarie, în jurul orei 20:00, în zona centrală a orașului Ploieşti. Acolo, doi minori cu vârstele de 13 şi respectiv 15 ani au distrus panoul ornamental cu inscripția Ploieşti, după ce au vrut să facă o fotografie pentru reţelele de socializare. Mai exact, minorul de 13 ani…
Preotul datorită căruia a fost demolată statuia lui Lenin din Piaţa Presei a murit de COVID Webpress, 7 ianuarie 2022 A rămas în istoria de după Decembrie 1989 prin protestul și greva foamei pentru îndepărtarea din spațiul public a simbolurilor regimului comunist și ale ocupației sovietice, potrivit stirile TVR. Cel mai vizibil simbol comunist, statuia lui Lenin, a fost dată jos de pe soclul din faţa Casei Presei în martie…
Ce nu știu românii despre carnea de porc. Adevărul pe care medicii nu-l spun niciodată Webpress, 7 ianuarie 2022 Potrivit nutriționistului, carnea de porc este preferabilă celei de vită chiar și la vârste foarte mici. ”Am auzit medici care spun că la diversificare trebuie să-i dai copilului carne de curcan şi de vită. Dar porcul de ce nu? Ce are carnea de porc? Vă spun eu, nu există niciun…