Temperaturi de vară la final de octombrie. Zonele în care valorile urcă până la 27 de grade Celsius , 25 octombrie 2022 „În partea de sud a țării vorbim de aceste temperaturi (n.r. 27-28 de grade Celsius): Oltenia, Muntenia, zona Dobrogei. Vorbim de temperaturi foarte ridicate, comparabile cu cele mai ridicate înregistrate vreodată la final de octombrie. Ne bucurăm de un început sau final de vară, pentru că vremea va fi foarte frumoasă în partea de sud a țării. În partea de nord a țării, în jumătatea de nord a țării, destul de mulți nori astăzi, poate din când în când și ceva reprise de ploaie, dar și acolo temperaturi de aproape 20 de grade, ușor peste 20 de grade. Practic, și acolo o vreme foarte caldă, însă cerul din când în când acoperit și, cum spuneam, azi s-ar putea să plouă în reprize scurte, dar foarte slab cantitativ. În București, vreme foarte frumoasă astăzi și zilele viitoare. Astăzi, temperaturi de 25-26 de grade Celsius și zilele viitoare, de 20-22 de grade. Mult soare, dimineți cu plăcute cu temperaturi de 10 grade Celsius, ne bucurăm de un final de octombrie foarte cald și cu temperaturi mai degrabă de început de septembrie”, a precizat Robert Manta, meteorolog ANM. Comunicate noi Stiri
„Meta” lui Mark Zuckerberg nu a reușit să scape de problemele din UE / Decizie cu impact major pentru Facebook și Instagram, anunțată miercuri 1 noiembrie 2023 Autoritățile de reglementare europene nu s-au lăsat convinse de planul anunțat de Meta, compania fondată de Mark Zuckerberg ce deține Facebook și Instagram, de a se conforma cu reglementările UE privind protejarea datelor personale, relatează Reuters. Read More
Marcel Ciolacu, festival al promisiunilor: Vor crește pensiile, vor crește salariile, „România se va dezvolta prin patriotism economic”. A prezentat „viziunea pentru națiune”, înconjurat de miniștrii PSD în Guvernul pe care îl va conduce 13 iunie 202313 iunie 2023 Liderul PSD, Marcel Ciolacu, desemnat de Klaus Iohannis candidat la funcția de premir, și-a prezentat marți seară echipa miniștrilor PSD care se vor regăsi în Guvernul pe care îl va conduce în următorul an și jumătate, precum și priorităţile programului de guvernare – „viziunea pentru națiune”. Înconjurat de viitorii miniștri,… Read More
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu infirmă „categoric” o informație despre invitarea României la summitul de criză de la Paris 18 februarie 2025 Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a infirmat categoric luni seară informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora România a primit invitaţie la reuniunea de urgență de la Paris, organizată de preşedintele Emmanuel Macron, şi nu i-ar… Read More