Tesiunea ridicată afectează creierul, iar persoanele între 40 și 60 de ani sunt cele mai vulnerabile. Cum ajută medicamentele și ce alimentație este indicată Webpress, 14 februarie 2025 Milioane de persoane care iau medicamente pentru hipertensiune arterială riscă să dezvolte probleme de memorie, chiar dacă urmează corect tratamentul prescris. O cercetare publicată în revista Neurology arată că valorile considerate până acum normale pentru… Comunicate noi Stiri
Mr Satan, arestat pentru că a anunțat că-l va asasina pe Donald Trump. Este din același oraș unde a avut loc atentatul asupra președintelui SUA 12 aprilie 2025 Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat și inculpat pentru că în mesaje online a amenințat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunțat vineri Departamentul de Justiție (DoJ) într-un comunicat, notează AFP. Read More
Donald Trump a deschis Bursa de Valori din New York (NYSE), cu promisiunea „unui boom economic” sub administraţia sa 12 decembrie 2024 Trump, care îşi va începe oficial mandatul pe 20 ianuarie, a fost însoţit de vicepreşedintele-ales JD Vance, Prima Doamnă-alesă Melania Trump şi doi dintre copiii săi, Ivanka şi Tiffany. Printre cei prezenţi s-au numărat lideri de top ai marilor corporaţii, precum David Solomon (Goldman Sachs), Jane Fraser (Citigroup), Hans Vestberg… Read More
Gabriela Szabo a pierdut procesul în care a contestat decizia de concediere de la șefia CSM București, spune Nicușor Dan 6 noiembrie 2023 Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat luni că Gabriela Szabo a pierdut procesul împotriva municipalității care a contestat concedierea din funcția de director al Clubului Sportiv Municipal (CSM) București. Fosta campioană la atletism a fost înlăturată de la șefia CSM București în iunie 2022, iar Nicușor Dan a… Read More