Toma Petcu demontează un fake news. Semnalul de alarmă tras de liberal , 11 noiembrie 2023 „Asemenea ştire s-a născut fie, probabil, dintr-o neglijenţă a postului care a difuzat această informaţie, fie din oarece motive «strategice – electorale» pe care nu le înţeleg”, transmite senatorul liberal Toma Petcu despre informațiile apărute în presă privind plecarea la PSD a 25 de primari din PNL Giurgiu. Prim-vicepreședinte PNL Giurgiu precizează că în ultimele săptămâni au avut loc întâlniri în PNL cu majoritatea primarilor liberali din județ, cu excepția celor care au lipsit motivat: „Dintr-un număr de 34 de primari PNL pe care i-am invitat, doar patru nu au putut participa, din motive bine întemeiate. Specific faptul că, toţi cei patru primari, sunt liberali cu state vechi, oameni care sunt alături de Partidul Naţional Liberal”. „Cu toţi primarii cu care ne-am întâlnit în aceste două săptămâni, am avut multiple discuţii. Am vorbit pe fiecare localitate, despre proiectele de dezvoltare şi de interes: rectificare bugetară, sume alocate pentru echilibrarea bugetelor şi, bineînţeles, pentru proiectele pe care le au în derulare”, a explicat Petcu. „Prima întrunire a avut loc la Călugăreni, gazdă fiind primarul Mitică Iordache, iar cea de-a doua s-a desfăşurat ieri, la Floreşti-Stoeneşti, unde gazdă a fost primarul Costel Dumitru”, a detaliat liberalul, negând astfel orice fel de informații despre plecări la PSD. Comunicate noi Stiri
Trei sferturi din firmele românești și-au majorat bugetele de salarii pentru a compensa creșterea inflației 11 iulie 2022 Trei sferturi dintre companiile din România, respondente la Barometrul de HR realizat în luna iunie de PwC România, au ajustat sau vor ajusta salariile cu inflația sau cu un procent situat între inflație și creșterea planificată inițial, în timp ce restul au decis să mențină bugetul de creșteri salariale stabilit… Read More
Putin, ședință de urgență cu serviciul de securitate internă, FSB – Președintele Rusiei cere reprimarea și mai aspră a libertății de exprimare 28 februarie 2023 Vladimir Putin a cerut marţi serviciului de securitate internă al Rusiei, FSB, să îşi intensifice activitatea de contrainformaţii şi să împiedice „operaţiunile de spionaj şi sabotaj” în creştere împotriva Rusiei din partea Ucrainei şi a Occidentului. Într-un discurs adresat oficialilor FSB, liderul de la Kremlin le-a ordonat să intensifice protecţia… Read More
JOI, ediție de colecție „Legile Puterii”. Invitat, maestrul Tudor Gheorghe 16 martie 2022 Artistul național își deschide inima în fața Alxandrei Păcuraru și ne învață cum să ne întoarcem la rădăcini, la iubire, la valorile pe care s-a înălțat acest popor. Vor fi două ore de liniște care ne vor devia atenția de la tumultul codidian ce ne copleșește tot mai mult. Tudor… Read More