Top 10. Care sunt cele mai pașnice țări din lume. Unde se află România , 6 iulie 2023 Islanda s-a clasat pe primul loc în lista pentru 2023 ca fiind cea mai pașnică țară din lume, în timp ce alte două națiuni – Danemarca și Irlanda – îi urmează, ocupând locurile doi și, respectiv, trei în topul celor mai pașnice locuri. Iată lista completă a primelor 10 cele mai pașnice țări din lume: 1. Islanda2. Danemarca3. Irlanda4. Noua Zeelandă5. Austria6. Singapore7. Portugalia8. Slovenia9. Japonia10. Elveția Din cele 163 de țări enumerate, Statele Unite au ocupat locul 131. Potrivit studiului, Statele Unite au înregistrat a patra cea mai mare creștere globală a ratei omuciderilor, care este „acum de peste șase la 100.000 de persoane și de peste șase ori mai mare decât în majoritatea țărilor din Europa de Vest”. România a urcat 4 locuri față de anul trecut, până pe 31 (22 în Europa), fiind una dintre puținele țări în care situația s-a îmbunătățit. Potrivit Institutului pentru Economie și Pace, decalajul dintre țările cele mai puțin pașnice și cele mai pașnice continuă să crească. Din 2008, cele mai puțin pașnice 25 de țări au scăzut în medie cu 12,1%, în timp ce cele mai pașnice 25 de țări s-au îmbunătățit cu 4,3%. Comunicate noi Stiri
Qatarul face presiuni asupra Hamas pentru a elibera femei, copii şi bătrâni luaţi ostatici 15 octombrie 2023 Qatarul depune eforturi pentru a convinge Hamas să elibereze femeile, copiii şi ostaticii în vârstă pe care gruparea teroristă îi ţine în prezent în Gaza, după ce i-a luat în captivitate în timpul atacului de săptămâna trecută din sudul Israelului, a declarat un oficial diplomatic pentru The Times of Israel. Read More
Regizor de Oscar, decedat la o vârstă impresionantă. Cu ce filme s-a remarcat 23 ianuarie 2024 Regizorul Norman Jewison, cunoscut mai ales pentru filmele sale „In the Heat of the Night” (În arşiţa nopţii, 1967) şi „Jesus Christ Superstar” (1973), a murit la sfârşitul săptămânii trecute la vârsta de 97 de ani, a anunţat luni agentul său, notează AFP. Read More
Rareș Bogdan ne-a arătat ceasul de 11.000 de euro. „M-a șocat puțin atacul, care a fost bine încărcat și cu forță, de PSD” 23 noiembrie 2023 Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, s-a declarat „puțin șocat” de „atacul încărcat cu forță de PSD” împotriva sa, în legătură cu ceasul de lux pe care l-a purtat recent într-o piață agro-alimentară, dar a explicat că el are bani din afacerile de dinainte de a face politică, din zestrea… Read More