Tragedie fără margini – 172 de morți și 110 dispăruți în urma unor alunecări de teren și inundații provocate de furtună. Unde se întâmplă , 17 aprilie 2022 Cele mai multe decese, 156, au fost înregistrate în provincia Leyte, la circa 600 de kilometri sud-est de Manila, unde alunecările de teren au devastat comunităţi din Baybay City şi oraşul Abuyog. Cel puţin 104 persoane sunt date dispărute în cele doua zone, a anunţat agenţia. În alte regiuni afectate, alte 16 persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor cauzate de furtuna tropicală Megi, care a lovit Filipine pe 10 aprilie. Peste 2 milioane de persoane din 30 de provincii au fost afectate de furtună, iar mai mult de 207.500 de locuitori au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să rămână în centrele de evacuare. Furtuna a afectat case, culturi, animale şi infrastructură, provocând pagube în valoare de aproximativ 257 de milioane de pesos (5 milioane de dolari americani), potrivit Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor. Eforturile de căutare a celor dispăruţi continuă în pofida îngrijorărilor legate de siguranţa salvatorilor în zonele cu alunecări de teren, a declarat Mark Timbal, un purtător de cuvânt al agenţiei. „Până acum, echipele noastre de căutare şi salvare nu şi-au oprit operaţiunile”, a declarat el la postul de radio DZBB din Manila. „Peste 300 de membri ai echipelor de căutare şi salvare a fost desfăşuraţi pentru a ajuta victimele”, a mai spus el. Arhipelagul filipinez este lovit în medie de 20 de cicloane tropicale în fiecare an. Comunicate noi Stiri
Chișinăul susține că ultimele discuții cu Tiraspolul au fost ”destul de dificile”. ”Întâlnirea nu a dat niciun rezultat” 18 ianuarie 2024 Un înalt oficial al guvernului pro-european al Republicii Moldova a declarat miercuri că ultimele sale discuţii cu regiunea separatistă transnistreană au fost „destul de dificile”, în condiţiile în care tensiunea creşte în conflictul îngheţat vechi de trei decenii, informează Reuters. Read More
Ce părere are PSD despre susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale 9 decembrie 2024 Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a vorbit luni, 9 decembrie, despre scenariul potrivit căruia Nicușor Dan ar urma să candideze la alegerile prezidențiale în 2025, cu susținerea PNL, USR, UDMR, dar și a „social democraților”. Read More
Alertă cu bombă într-un cartier din Timișoara. Ce s-a descoperit la mașina „țintă” 21 noiembrie 2023 Un apel la numărul de urgenţă 112 a anunţat, luni seară, prezenţa unui posibil dispozitiv explozibil pe o stradă din cartierul Ciarda Roşie din Timişoara. Acolo au fost mobilizaţi pompieri, poliţişti, jandarmi, pirotehnişti şi lucrători SRI. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre o alarmă falsă. Read More