Trei autoturisme, implicate într-un accident rutier în municipiul Bârlad , 30 noiembrie 2021 Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare-deblocare şi un echipaj specializat pentru asigurarea măsurilor PSI.”În accident au fost implicate trei autoturisme, în două dintre acestea, cele aflate în mişcare, aflându-se patru persoane. Cel de-al treilea autoturism era staţionat pe marginea drumului. Într-unul dintre cele două autoturisme aflate în mişcare se afla şi o femeie care trebuia să nască. Femeia nu a fost rănită, însă a fost transportată la Spitalul municipal din Bârlad cu o ambulanţă aparţinând SAJ Vaslui, substaţia Bârlad”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
UEFA a luat măsuri disciplinare pentru CFR Cluj. Campioana României riscă să fie exclusă din cupele europene 4 martie 2023 UEFA a anunţat, vineri, că Prima Cameră a Organismului de Control Financiar al Cluburilor a finalizat prima evaluare a cerinţelor de solvabilitate în baza noilor Regulamente de Licenţiere şi Sustenabilitate Financiară a Cluburilor UEFA. În urma evaluării, s-au impus măsuri disciplinare pentru 11 cluburi, între care se numără şi CFR… Read More
Nicolae Ciucă: Nu avem altă şansă decât să luptăm în continuare pentru această stabilitate politică 23 martie 2023 „Nu avem altă şansă decât să luptăm în continuare pentru această stabilitate politică, să păstrăm această platformă prin care putem să asigurăm evoluţia economică a ţării noastre. PNRR – în momentul de faţă nu s-ar fi ajuns să se discute de cererea de plată numărul 3 dacă nu exista acest… Read More
Vedeta din România care a ajuns la Mahashivratri, festivalul de yoga din India. Milioane de oameni au dansat toată noaptea 11 martie 2024 Un festival de yoga din India a adunat un număr record de participanți – peste 150 de milioane de oameni, prezenți fizic sau online. Organizatorii estimează că audiența a depășit de 8 ori numărul celor care au urmărit premiile Grammy, de exemplu. Read More