Trump nu își dorește o presă liberă. Casa Albă va alege ce jurnaliști îl vor aborda pe președinte Webpress, 26 februarie 2025 „Noi deschidem calea”, a declarat un Donald Trump încântat. „Într-o ţară liberă, liderii nu selectează mass-media”, a deplâns WHCA într-un comunicat. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, declarase anterior că „pool-ul”, un grup restrâns de jurnalişti cu acces privilegiat la preşedinte, admişi de exemplu în Biroul Oval sau în avionul său Air Force One, va fi deschis noilor media alese de executivul american. „Redăm puterea poporului”, a declarat purtătoarea de cuvânt, asigurând că „sute” de jurnalişti merită un astfel de acces. „Grupul de presă va fi alcătuit de echipa de comunicare a Casei Albe”, a continuat ea, adăugând că „mass-media tradiţionale (…) vor putea participa în continuare”. Grupul este responsabil de relatarea acţiunilor şi declaraţiilor preşedintelui către jurnaliştii care nu se află acolo, prin intermediul unor rapoarte scrise, înregistrări video şi audio şi fotografii. Comunicate noi Stiri
Kremlinul, după acuzațiile lui Macron privind Jocurile Olimpice: ”Total nefondate” VIDEO 5 aprilie 2024 Kremlinul a denunţat vineri, 5 aprilie, acuzaţiile „nefondate” ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a afirmat că Rusia vrea să submineze organizarea Jocurilor Olimpice prin difuzarea de informaţii care sugerează că Parisul nu ar fi pregătit. Read More
DOVEZI că trupele ruse au comis crime de război lângă Kiev – cel mai nou raport care documentează atrocitățile comise de Armata Roșie 6 mai 20226 mai 2022 ”Acestea nu sunt incidente izolate. Ele sunt parte a unui tipar din orice loc unde forţele ruse au deţinut controlul într-un oraş sau sat”, a declarat Donatella Rovera, consilier în cadrul Amnesty International pentru răspunsul la crize, într-o conferinţă de presă susținută la Kiev, relatează Reuters, citat de Agerpres. Oficialul… Read More
Rafila, despre virusul HMPV, confirmat deja în România: „Majoritatea copiilor sunt susceptibili să se îmbolnăvească cel puţin o dată” 9 ianuarie 2025 Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a comentat joi, 9 ianuarie, informațiile despre răspândirea virusului HMPV în România. Medicul susține că este vorba de o infecție uzuală, prin care trec cei mai mulți copii până la vârsta de 5 ani și nu există motive de îngrijorare. Rafila a oferit informații și despre… Read More