Ucraina acuză Germania că o împiedică să se apere împotriva ameninţării Rusiei. Berlinul întarzie livrarea de arme defensive către Kiev , 14 decembrie 2021 „Germania ne-a împiedicat recent să obţinem încărcături de arme anti-dronă şi sisteme împotriva trăgătorilor de elită în cadrul cooperării cu NATO şi care sunt arme exclusiv defensive”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru ziarul italian La Repubblica, pe care preşedinţia l-a publicat integral în ucraineană. Kievul a anunţat în noiembrie că doreşte să achiziţioneze arme defensive suplimentare de la occidentali din cauza „agresivităţii” Rusiei. Estul Ucrainei este din 2014 teatrul unui război cu separatiştii pro-ruşi despre care se consideră că sunt susţinuţi de Kremlin, în pofida faptului că acesta infirmă. Acest conflict, care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, a început după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea. În aceste ultime săptămâni tensiunea a urcat şi mai mult, Occidentul acuzând Kremlinul că pregăteşte o invazie a Ucrainei şi înmulţind avertismentele faţă de Rusia. În acest context, preşedintele american Joe Biden a discutat săptămâna trecută cu Vladimir Putin, ameninţându-l pe acesta cu sancţiuni „cum nu s-au mai văzut” în caz de atac asupra Ucrainei. Temându-se de o escaladare în teren, occidentalii au ezitat multă vreme să vândă arme Kievului. Ucrainenii au reuşit în cele din urmă să-şi procure anumite sisteme defensive, în principal dispozitive de rachete antitanc americane Javelin şi drone de luptă turce. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Raed Arafat prezintă raportul privind intervenţia de la Crevedia: Primul apel la 112 a anunţat o explozie urmată de incendiu la o locuinţă VIDEO 3 septembrie 2023 Primul apel la 112 în cazul exploziilor la staţia GPL de la Crevedia a anunţat o explozie urmată de incendiu la o locuinţă, iar unul dintre hidranţii din zonă nu avea presiune, ceea ce a impus alimentarea cu apă a cisternelor în sistem navetă, maşinile mergând şi alimentând din altă… Read More
Alertă cibernetică în Europa: hackerii UAC-0063 atacă ambasadele din România și alte țări 30 ianuarie 2025 Grupul de hackeri UAC-0063, cunoscut pentru atacuri cibernetice sofisticate, și-a intensificat operațiunile asupra ambasadelor și instituțiilor guvernamentale din Europa. Potrivit Bitdefender, România este una dintre țintele recente ale grupului, alături de țări precum Germania, Marea Britanie, Olanda și Georgia. Read More
Război în Ucraina: Rusia a început invazia cu atacuri cu rachete și lupte aeriene / Trupele ruse au intrat în regiunea Kiev / Zeci de oameni au murit în primele ore ale atacurilor 24 februarie 2022 Rusia a lansat joi dimineață o amplă operațiune de atac în Ucraina, după ce Vladimir Putin a anunțat că vrea „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Ziua a început cu numeroase bombardamente și atacuri cu rachete în Kiev, Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk, dar și în multe puncte strategice și baze militare…. Read More