UE a ajuns la înțelepciunea bunicilor: încurajează consumatorii să-şi repare bunurile în loc să le înlocuiască 21 noiembrie 2023 În luna martie, Comisia Europeană a propus o nouă lege care obligă vânzătorii să repare gratuit un produs în perioada legală de garanţie de doi ani şi să furnizeze reparaţii pentru produse timp de cinci până la zece ani după vânzare.Parlamentul European şi-a adoptat marţi poziţia de negociere referitoare la un “drept la reparare” consolidat de care să beneficieze consumatorii, cu 590 voturi pentru, 15 împotrivă şi 15 abţineri, scrie Agerpres. Propunerea urmăreşte să încurajeze un consum mai sustenabil prin simplificarea reparării bunurilor defecte, reducerea deşeurilor şi sprijinirea sectorului reparaţiilor. Proiect ingenios de irigații prin refolosirea apelor uzate, unic în România. Se întâmplă în BuzăuÎn perioada de garanţie legală, vânzătorii vor trebui să acorde prioritate reparaţiilor atunci când acestea sunt mai ieftine sau egale cu costul înlocuirii, cu excepţia cazului în care reparaţia nu este posibilă sau ar incomoda consumatorul. Eurodeputaţii propun şi extinderea perioadei de garanţie legală cu un an după repararea unui produs.După expirarea garanţiei, consumatorii vor avea dreptul de a cere repararea unor produse precum maşini de spălat, aspiratoare, telefoane mobile şi biciclete. Pentru ca reparaţiile să devină opţiunea mai atractivă pentru consumatori, eurodeputaţii propun ca producătorii să împrumute clienţilor dispozitive de înlocuire pe durata reparaţiilor. Dacă un produs nu poate fi reparat, ar putea fi oferit în schimb un produs recondiţionat. Marea resetare termică. Cum vrea Europa să tremurăm de frig în case spunând că 17 grade Celsius este o temperatură optimă“Am adoptat o serie de măsuri pentru a încuraja consumatorii să aleagă reparaţia în locul înlocuirii, cu un accent special pe sprijinirea reparatorilor independenţi şi pe stabilirea de stimulente financiare. Aşteptăm poziţia Consiliului în curând, astfel încât să putem începe negocierile pentru a transforma aceste măsuri în legislaţie şi pentru a deschide calea către o economie europeană cu adevărat circulară”, a declarat raportorul Rene Repasi (membru al grupului parlamentar S&D).După ce Consiliul îşi va adopta la rândul său poziţia de negociere, în data de 22 noiembrie, vor putea începe discuţiile cu Parlamentul. Prima reuniune va avea loc pe 7 decembrie.Rene Repasi şi-a exprimat speranţa că negocierile cu privire la textul final se vor încheia în luna februarie 2024, pentru a permite legii să intre în vigoare înaintea alegerilor europarlamentare din iunie. Avarie în bugetul de stat: Companiile de pe piața deşeurilor reciclabile şi construcţiilor au cauzat prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei Comunicate noi Stiri
Science Report: Un misterios corp ceresc din proximitatea Terrei pare a fi un fragment de Lună ● Sute de forturi romane au fost identificate după declasificarea documentelor din Războiul Rece ● Numărul doctoratelor din Japonia a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani 26 octombrie 2023 Un misterios corp ceresc din proximitatea Terrei pare a fi un fragment de Lună ● Sute de forturi romane au fost identificate după declasificarea documentelor din Războiul Rece ● Numărul doctoratelor din Japonia a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani Citeste toata stirea
Vinerea Mare, PROHODUL DOMNULUI. Versurile complete ale Prohodului 22 aprilie 2022 Textul Prohodului este impartit, ca structura, in trei parti, prima parte avand 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe si a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecarei stari este reluata si la sfarsitul ei. PROHODUL DOMNULUI a fost tiparit pentru prima data in tara noastra… Citeste toata stirea
România, zguduită de 10 CUTREMURE în 24 de ore! Unde s-a resimțit 21 martie 2023 În ziua de 21 Martie 2023 la ora 17:06:37 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 15km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 16km NV de Targu Jiu, 66km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara,… Citeste toata stirea