Un bărbat a căzut în timpul unui zbor cu parapanta în Hunedoara – Care e starea sa , 9 iulie 2023 Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în ajutorul bărbatului a intervenit un echipaj SMURD de la Garda de Intervenţie Baru. „La faţa locului, paramedicii au găsit un bărbat în vârstă de 43 de ani, conştient şi cooperant, care prezenta o fractură de tibie”, a precizat sursa citată. Victima a primit primul ajutor la locul evenimentului, după care bărbatul a fost transportat cu ambulanţa SMURD la spitalul din Hunedoara, pentru investigaţii medicale amănunţite şi tratament de specialitate. Comunicate noi Stiri
Cum supraviețuiesc 6 oameni cu 3.600 de lei pe lună: Soluții de criză, discutate pe un grup: „Te întinzi cât îți este plapuma” 5 august 2023 Situația economică a României a fost subiectul multor dezbateri în ultima perioadă. Într-o țară în care traiul devine tot mai scump, aproape o treime dintre angajați lucrează pentru un salariu minim, mai puțin de 400 de euro net. În timp ce politicienii și directorul BNR sugerează că România a ajuns… Read More
Acceleratorul de particule de la CERN a fost repornit 22 aprilie 2022 Acceleratorul de particule Large Hadron Collider (LHC) al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, situat în apropiere de Geneva, a fost repornit vineri după mai mult de trei ani de lucrări destinate să-i sporească puterea şi să deschidă… Read More
Horoscop zilnic. Marți, 8 aprilie. Zodia care primește o invitație tentantă 8 aprilie 2025 Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin. Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic. Read More