Un deputat turc care a făcut stop cardiac în timp de invoca „furia lui Allah” a murit , 14 decembrie 2023 „Hasan Bitmez, vicepreşedintele partidului Saadet, care a leşinat în timpul discursului său din Marea Adunare Naţională a Turciei marţi, 12 decembrie (…), a murit astăzi”, a anunţat ministrul truc al Sănătății. Bitmez, în vârstă de 53 de ani, s-a prăbuşit de la podium la sfârşitul unui discurs în care a denunţat politica preşedintelui Recep Tayyip Erdogan faţă de Israel, în special continuarea relaţiilor comerciale cu această ţară, scrie Agerpres. „Chiar dacă scapi de chinurile istoriei, nu te poţi salva de pedeapsa lui Allah”, a spus el înainte de a se prăbuşi. Deputatul a fost transferat la unitatea de terapie intensivă a unui spital din Ankara, dar medicii nu l-au mai putut salva. Comunicate noi Stiri
Ordin de protecție pe numele unui bărbat care își AGRESA SEXUAL soția când făcea crize de epilepsie. Explicația halucinantă dată de soț 30 decembrie 2024 În motivarea hotărârii judecătorești, instanța a considerat că femeia a fost supusă unor abuzuri repetate, atât fizice, cât și psihice. Femeia a povestit calvarul prin care a trecut în ultima perioadă, victima precizând că stresul și tratamentul la care a fost supusă i-au declanșat frecvente crize de epilepsie. Femeia spune… Read More
Incendiu de proporții într-un bloc din Mogoșoaia. 40 de persoane s-au autoevacuat 3 ianuarie 2024 Oamenii panicați au ieșit în stradă și au sunat de urgență la 112, iar mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge focul. Flăcările au fost atât de puternice încât au afectat faţada blocului până la etajul 4 al clădirii. Din fericire nu au existat victime, iar oamenii… Read More
Percheziţii în România şi Austria la o reţea de traficanţi de migranţi şi droguri 28 iunie 2023 Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate – Satu Mare au pus în aplicare, miercuri, 36 mandate de percheziţii domiciliară pe teritoriul României, la o reţea de traficanţi de migranţi… Read More