Un miliard de euro pentru apărarea Europei. Proiectele ambițioase care vor primi finanțare , 16 mai 2024 Comisia Europeană a anunţat joi, 16 mai, rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini zeci de proiecte europene comune restante de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Comunicate noi Stiri
22 de zile până la intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru primari. Soluția pentru a le împiedica 10 decembrie 2024 Marți, 10 decembrie, liderii PSD, PNL, USR și UDMR s-au întâlnit pentru negocieri în vederea formării viitorului guvern. Aceste formațiuni au anunțat în spațiul public programe cu diferențe semnificative. O temă care ar putea cântări decisiv în cadrul negocierilor se referă la proiectul privind introducerea pensiilor speciale pentru primari. Read More
Ce trebuie să faci în seara de Ajun pentru a avea noroc tot anul viitor. Aşa te fereşti de farmece 23 decembrie 2021 1. Mănâncă mere în Ajunul Crăciunului şi vei fi sănătos şi norocos tot anul care vine. 2. Dacă vrei să ai noroc tot anul viitor trebuie să maturi pragul casei în Ajunul Crăciunului. 3. Tot în Ajun de Crăciun nu se da nimic din casă şi nici nu se împrumută,… Read More
Decizie majoră, pe piața muncii. Când vor deveni publice salariile angajaților din sectorul privat? 17 martie 2025 Directiva Europeană 2023/970 privind transparența salarială, o măsură deja implementată în câteva alte state europene, menită să combată discrepanțele de remunerare și să crească echitatea pe piața muncii. Noile reguli vor introduce obligația pentru angajatori de a dezvălui grilele salariale, permițând angajaților să aibă acces la informații despre salariile oferite… Read More