Un ministru lucrează cu 15 grade în birou: „Stau într-un frig greu de suportat pentru colegii mei” , 1 octombrie 2022 „De 20 de ani de administrație publică, în timpul iernii stau într-un frig greu de suportat pentru colegii mei. Este temperatura care îmi place mie și temperatura la care pot să lucrez cel mai bine, dar n-am pretenția de la toți colegii să suporte temperatura care e în biroul meu. În minister am luat câteva măsuri prin care putem să reducem consumul de energie electrică. Am schimbat de relativ mult timp becurile, deci acolo nu mai putem să luăm măsuri”, a spus Barna. „Începem la ora 8 și terminăm mai repede astfel încât să reducem consumul de energie electrică și am luat măsuri pentru a elimina risipa. La sfârșitul programului toate becurile trebuie să fie extinse în tot ministerul. Noi am afișat aceste reguli. Sunt șapte la număr în instituție. Am comunicat că toți angajații și sunt convins că toți vor respecta aceste reguli noi și risipa va fi eliminată în mare măsură și în același timp sunt convins că reducerea de 10 % se poate realiza pur și simplu printr-o atenție sporită, pur și simplu prin eliminarea consumului nejustificat”, a declarat ministrul Mediului, la un post TV. Comunicate noi Stiri
Judecătorii care au ANULAT ALEGERILE, buget DUBLU în 2024! Cât câștigă magistrații care au călcat în picioare democrația 4 februarie 2025 Sunt sume destul de mari la care foarte puțini români se pot gândi. Mai ales, în situația prin care trece țara noastră, când știm foarte bine că foarte mulți români o duc tot mai greu de la o lună la alta. Vorbim un buget de aproape 25 de milioane de… Read More
Cozmin Gușă, despre numele de informator al lui Traian Băsescu: Are rezonanță rusească 14 iunie 2024 „Traian Basescu a facut toate magariile pentru ca a stat sub tutela lui Soros, care Soros cu siguranta ii stia dosarul vechi. Nu ala de Petrov. Nu intamplator Basesacu a avut un nume rusesc de informator. Niciodata sa nu credeti asta! Numele de informator a fost Petrov. Nu provenea nici de… Read More
Cod galben de vânt – Ce zone din România sunt vizate de fenomene extreme 8 aprilie 2022 COD: GALBENValabil de la : 08-04-2022 ora 7:45 până la : 08-04-2022 ora 10:00 In zona : Județul Bacău: zona joasă;Județul Galaţi;Județul Neamţ: zona joasă;Județul Vrancea: zona joasă; Se vor semnala : local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m. COD: GALBENValabil de la :… Read More