Val de aer polar peste România. Schimbări periculoase ale vremii: zonele lovite de frig extrem. Urmează temperaturi de 29 de grade, tot brusc , 9 octombrie 2023 „Va fi o perioadă scurtă din această perspectivă pentru că deja, chiar dacă mâine înregistrăm în partea de nord, est și centru a țării o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu maxime de cel mult 12 până la 19 grade Celsius, în restul țării temperaturile se vor apropia din nou de pragul unei zile de vară, 24 de grade, inclusiv în Capitală maxime de 19…21 de grade. Temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta, astfel încât joi contăm pe temperaturi de la 19 până la 27 de grade. Sfârșitul de săptămână, ziua de vineri, va aduce valori chiar de 29 de grade, inclusiv în Capitală. Rămân de interes minimele mai coborâte pe parcursul următoarelor nopți, pentru că în zonele depresionare, așa cum am înregistrat și în această dimineață, 2 grade la Târgu Lăpuș și Toplița și mâine dimineață contăm pe -2 grade în zonele depresionare, miercuri -4 grade, după care de la o zi la alta și din perspectiva minimelor, acestea vor mai crește, chiar și în Capitală, de la valori în următoarele dimineți de 4…7, spre sfârșitul săptămânii ne apropiem de ceea ce înseamnă 11…15 grade Celsius. Revin și posibile precipitații, mai ales spre finalul săptămânii, în special în partea de vest, centru și nord a țării”, a spus Elena Mateescu. Comunicate noi Stiri
Percheziţii de amploare în Bucureşti şi în alte 5 judeţe, într-un dosar de spălare de bani, înșelăciune și șantaj 5 mai 2022 Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul IGPR-DCCO şi IGPR-DICE efectuează 28 percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Tulcea, Cluj, Giurgiu şi Ialomiţa, într-o cauză vizând destructurarea unui grup… Read More
Accident în Munţii Bucegi – Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a căzut 100 de metri în gol 10 decembrie 2023 Salvamont Buşteni a precizat că victima este un bărbat de 44 de ani din Bucureşti. ”Şi-a pierdut viaţa după ce a căzut mai bine de 100 de metri din Creasta Bucşoiului. Acesta se afla cu prietena lui când s-a întâmplat accidentul”, au precizat salvamontiştii. Aceştia au anunţat că trupul… Read More
Patronul de la Ferma Dacilor: De ce cred că e o mână criminală? Pentru că sunt victima perfectă 31 decembrie 2023 Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din localitatea Tohani, unde a avut loc incendiul devastator în urma căruia au murit mai multe persoane, a scris pe Facebook o „spovedanie publică”, în care vorbeşte de viaţa sa, despre familie, de încercările în afaceri şi reiterează că focul a fost pus de… Read More