Viață de europarlamentar. Avion deviat de Tarom pentru 4 politicieni români , 18 decembrie 2022 A fost o săptămână lungă și e un drum lung spre casă pentru legiutorii români. Din fericire pentru ei, compania aeriană de stat Tarom a fost dispusă să devieze unul dintre zborurile sale regulate Bruxelles-București prin orașul francez Strasbourg pentru a-i lua înainte de Crăciun”, scrie Politico. Un pasager din respectiva aeronavă a spus că au fost informați în avans de schimbarea itinerariului și că modificarea a venit „la cererea europarlamentarilor români”. Călătorul menționat a văzut cel puțin patru eurodeputați ce s-au urcat la bordul avionului care opera zborul RO374, atunci când a ajuns în Strasbourg joi seară. Datele sunt confirmate de FlightRadar24. Reacția companiei Compania TAROM dezminte informaţiile potrivit cărora a deviat cursa pentru a prelua eurodeputaţi români. „Facem precizarea că această situaţie nu implică o deviere de la traseul iniţial sau planul de zbor şi nici nu reprezintă o excepţie. Compania TAROM operează lunar astfel de zboruri (pentru care pot fi achiziţionate bilete de avion de către orice persoană fizică sau juridică), acestea fiind introduse din timp în sistemul de rezervări al companiei. Reiterăm faptul că aceste escale sunt introduse din timp şi se află în concordanţă cu planul de zbor, pasagerii fiind notificaţi în acest sens. Mai mult, în prezent, sunt deja disponibile în sistemul de rezervari al Companiei TAROM zboruri cu destinaţia Strasbourg pentru anul 2023“, se arată în comunicatul companiei. Comunicate noi Stiri
Rusia a descoperit rezerve uriașe de gaze și petrol pe teritoriul britanic din Antarctica 14 mai 2024 Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol pe teritoriul britanic din Antarctica, de zece ori mai mari decât cele extrase din Marea Nordului într-o jumătate de secol, potrivit dovezilor prezentate în fața Comisiei de Audit al Mediului (EAC) din Camera Comunelor din Marea Britanie. Moscova viza forarea în zona protejată,… Read More
CJUE: Meta/Facebook are nevoie de consimţământul utilizatorilor pentru publicitatea online 11 iulie 2023 Compania Meta a eludat aplicarea Regulamentului european privind Protecţia Datelor Personale, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), la finalul săptămânii trecute, în urma unei sesizări trimisă de organizaţia neguvernamentală NOYB (Centrul European pentru Drepturile Digitale) şi de Comitetul European pentru Protecţia Datelor(EDPB). Read More
Donald Trump spune că „multe elemente” au fost convenite înainte de apelul cu Putin. Discuția lor va avea loc marți 18 martie 2025 Preşedintele american Donald Trump a declarat că „multe elemente” ale unui acord de pace în Ucraina au fost convenite cu omologul său rus, Vladimir Putin, înainte de convorbirea lor telefonică mult aşteptată, relatează BBC. Trump… Read More