Vremea 29 octombrie – Temperaturi de vară la final de octombrie , 29 octombrie 2023 Astăzi ne bucurăm de o vreme predominant frumoasă. Temperaturile din jumătatea de nord a țării vor crește ușor față de ziua anterioară, iar vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal, mai ales în sudul teritoriului. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare și izolat ploi de scurtă durată doar în extremitatea nordică a teritoriului. # Vântul va sufla slab și moderat, cu excepția zonei montane înalte unde vor fi ușoare intensificări. # Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade. *** Vedem ce se întâmplă și în Capitală pentru că și astăzi vremea va fi frumoasă și mult mai caldă decât în mod normal pentru finalul lunii octombrie. # O să avem un cer senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă (observăm) va fi de 24…25 de grade. Acestea au fost informațiile despre vreme. *** Și la munte vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor crește ușor față de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin și doar prin nordul Carpaților Orientali este posibil să plouă trecător. Vântul va sufla slab și moderat, cu excepția zonei înalte unde vor fi ușoare intensificări. Dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni cu totul izolat se va forma ceață. Vor fi 8 grade pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău. Comunicate noi Stiri
5 oameni au ajuns la spital, după ce au fost loviți pe TROTUAR de un șoferiță. Accident deosebit de grav în județul Timiș 28 septembrie 2023 ”La data de 28 septembrie a.c., o femeie, în vârstă de 58 de ani, a condus un autoturism pe strada Republicii din orașul Gătaia, iar, la un moment dat, a surprins și acroșat un pieton, respectiv un minor, în vârstă de 13 ani, după care a pierdut controlul asupra direcției… Read More
Dosar penal, după ce un copil instituţionalizat a reclamat că a fost bătut de o asistentă. „Mi-a băgat mâna în gât, că nu am vrut să fac glicemia” VIDEO 5 martie 2024 Poliţia din Argeş a deschis un dosar penal după ce un adolescent instituţionalizat dintr-un centru de tip familial din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) s-a prezentat la sediul Poliţiei oraşului Ştefăneşti, reclamând, inclusiv în scris, că a fost bătut de o asistentă, angajată a centrului… Read More
Tehnologia care îți citește gândurile: Realitate sau mit? 28 ianuarie 2025 Ceea ce părea odată de domeniul filmelor SF devine tot mai aproape de realitate. Tehnologia care „citește” gândurile sau interpretează semnalele cerebrale a făcut pași uriași în ultimii ani, datorită progreselor în neuroștiință și inteligență artificială. Însă, cât de mult din această tehnologie este realitate și cât este doar mit? Read More