Vremea 30 martie – Temperaturi ridicate, dar cu rafale puternice de vânt , 30 martie 2022 Astăzi vremea va fi caldă, local chiar deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în est, sud-est şi parţial în centru, dar se va înnora treptat în celelalte regiuni, unde pe arii relativ restrânse va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari, cu rafale de peste 60…70 km/h, iar pe parcursul zilei și în nord-vest, centru şi sud-est, vor fi viteze de 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade.*** În București vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, astfel că dimineata vor fi 4…7 grade si temperatura maximă se va situa în jur de 24 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat pe parcursul zilei şi va slabi în intensitate spre seara.*** La munte vremea se va menţine deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii martie. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea. Temporar va ploua slab, iar pe alocuri în masivele vestice și pe crestele montane foarte înalte se vor semnala şi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări, în prima parte a zilei cu viteze mai mari în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar apoi și pe crestele Carpaţilor Meridionali. Valorile termice vor fi comparabile cu cele de ieri. Comunicate noi Stiri
Circulația feroviară oprită în jurul Bucureștiului din cauza incendiilor de vegetație. Cel puțin trei trenuri oprite 24 iunie 2024 Circulaţia feroviară între staţiile Săruleşti – Fundulea – Brăneşti (de pe secţia Lehliu – Bucureşti Nord) este întreruptă temporar, în jurul orei 18.00, luni, 24 iunie. Sectorul afectat are aproximativ 14 km, ca urmare a unui incendiu de vegetaţie, conform unui comunicat al CFR Călători. Read More
Ce prevede reforma pensiilor din Franța care a dus la un val de emoție și proteste masive. Vârsta de pensionare crește de anul acesta 16 martie 2023 Un acord între deputaţi şi senatori francezi asupra unei versiuni comune a proiectului de lege privind reformarea pensiilor, în cadrul unei Comisii paritare mixte, miercuri, urmează să fie supus la vot joi în Senat şi Adunarea Naţională, relatează AFP, care prezintă principalele puncte ale reformei supuse la vot – creşterea… Read More
A murit judecătorul care i-a condamnant pe Victor Stănculescu, Mihai Chițac și Miron Cozma 6 februarie 2023 Mihai Ciubotaru și-a început cariera la Tribunalul Neamț și apoi la Curtea Supremă. „S-a stins un om vertical! Unul din puţinii justiţiari ai României post-revoluţionare care nu a dat niciodată cinstea pe ruşine. Judecătorul s-a aflat în completul care a dat sentinţa în Dosarul Timişoara, care l-a stupefiat pe generalul… Read More